Reynaud a demisionat pe 16 iunie. Pétain a luat guvernul. Tratatul de armistițiu s-a semnat în pădurea de la Compiègne, la 22 iunie 1940, la 18:50, ora de vară germană, în același vagon al lui Foch ca în 1918. Pentru OKW: Wilhelm Keitel, însărcinat de Hitler. Pentru Franța: Charles Huntziger, președintele delegației; Léon Noël; contraamiralul Le Luc; generalii Parisot și Bergeret. Hitler a ascultat preambulul pe 21 iunie, apoi a ieșit, ca Foch în 1918. Huntziger a telefonat la Bordeaux, la Weygand.

Articolul 1: încetarea luptei împotriva Reichului, în Franța, colonii, protectorate, mandate și pe mări; unitățile deja încercuite depun armele. Articolul 2: ocuparea teritoriului de la nord și vest de linia de pe harta anexată. Anexa: de la granița elvețiană la Geneva, prin Dôle, Paray-le-Monial, Bourges, circa 20 de kilometri est de Tours, apoi de-a lungul liniei Tours–Angoulême–Libourne, prin Mont-de-Marsan și Orthez, până la Spania. Articolul 3: Reichul exercită drepturile puterii ocupante; intenția de a reduce ocupația coastei de vest după încetarea ostilităților cu Anglia. Guvernul francez își poate alege sediul în zona neocupată sau la Paris.

Articolul 4: demobilizare, cu excepția ordinii interne, al cărei efectiv îl fixază Germania și Italia. Articolul 8: flota de război se adună în porturi desemnate, se demobilizează sub control germano-italian, în afara unităților pentru imperiul colonial. Reichul declară solemn că nu va folosi flota din porturile sub control german în război, decât pentru pază de coastă și dragaj, și că nu va cere flota la pace. Articolul 18: Franța suportă costul trupelor de ocupație. Articolul 19: predarea prizonierilor germani și, la cerere, a germanilor numiți de Reich, inclusiv din colonii. Articolul 20: militarii francezi din lagăre rămân prizonieri până la un tratat de pace.

Articolul 23: convenția intra în vigoare când Franța încheie și cu Italia; ostilitățile se opresc la șase ore după ce Italia anunță Reichul. Articolul 24: valabilă până la un tratat de pace; Germania o poate denunța imediat dacă Franța nu-și îndeplinește obligațiile. Armistițiul italo-francez, 24 iunie. Încetarea focului, 25 iunie. Pace finală nu s-a semnat. Zona liberă a fost ocupată în noiembrie 1942, operațiunea Anton.

Nu e armistițiul din 11 noiembrie 1918 și nu e tratatul franco-olandez din 1624, tot la Compiègne. Coperta e vagonul-restaurant 2419 D, în ziua semnării; delegația franceză urcă.

Surse: Armistice of 22 June 1940; Armistice Agreement between the German High Command of the Armed Forces and French Plenipotentiaries, Compiègne, June 22, 1940.