La 29 septembrie 1918, la cartierul general al Armatei aliate de Orient din Salonic, generalul Louis Franchet d'Espèrey a semnat cu Andrey Lyapchev și generalul Ivan Lukov Convenția militară de încetare a ostilităților dintre Puterile aliate și Bulgaria. Ordinul de oprire a focului se dă la semnare; convenția intra în vigoare a doua zi, la amiază. Nu e armistițiul de la Mudros, nu cel de la Villa Giusti, nu Compiègne și nu pacea de la Neuilly din 1919.

Articolul 1 cere evacuarea imediată a teritoriilor încă ocupate de bulgari în Grecia și Serbia; din aceste ținuturi nu se scot vite, cereale sau provizii, și nu se lasă stricăciuni. Administrația civilă bulgară rămâne în părțile Bulgariei deja ocupate de Aliați. Articolul 2 demobilizează întreaga armată bulgară, în afară de o forță de trei divizii a câte 16 batalioane și patru regimente de cavalerie: două divizii pentru frontiera de răsărit și Dobrogea, una pentru paza căilor ferate.

Articolul 3 predă, la punctele desemnate de comandamentul armatelor de Răsărit, armele, munițiile și vehiculele militare ale unităților demobilizate, depozitate de autoritățile bulgare sub control aliat; caii trec Aliaților. Articolul 4 restituie Greciei materialul Corpului 4 de armată, luat la ocuparea Macedoniei de est, în măsura în care n-a fost trimis în Germania. Articolul 5: elementele bulgare de la vest de meridianul Uskub (Skopje) depun armele și sunt socotite, până la noi ordine, prizonieri de război; ofițerii își păstrează spada.

Articolul 6: prizonierii bulgari din Răsărit rămân la dispoziția armatelor aliate până la pace, fără reciprocitate; prizonierii aliați se predau de îndată, iar civilii deportați se întorc liberi. Articolul 7 dă Germaniei și Austriei patru săptămâni să-și retragă trupele și organizațiile militare din Bulgaria; tot atunci ies reprezentanții diplomatici și consulari ai Puterilor centrale, precum și cetățenii lor.

Cele patru articole secrete, din același text american retipărit după S. Doc. 147, rezervă o convenție specială, în cel mult opt zile, pentru trecerea forțelor aliate pe teritoriul bulgar și folosirea căilor ferate, drumurilor, apelor și porturilor, plus controlul telefonului, telegrafului și stațiilor T.S.F. Puncte strategice din interior pot fi ocupate vremelnic, ca garanție, fără constrângere sau rechiziții arbitrare; comandantul șef asigură că, afară de împrejurări neobișnuite, Sofia nu va fi ocupată. El își rezervă dreptul de a cere, la nevoie, încetarea oricărei legături a Bulgariei cu foștii aliați. Porturile bulgare se deschid navelor aliate și neutre.

Cererile de încetare a focului plecaseră pe 24 septembrie, după ofensiva de pe Vardar. În fotografie apar și Simeon Radev, alături de Lyapchev și Lukov; pe convenția retipărită la Washington semnează Franchet d'Espèrey, Liaptchew și Loukoff. Nu e armistițiul cu Bulgaria din 28 octombrie 1944.

Delegația bulgară: Andrey Lyapchev, generalul Ivan Lukov, Simeon Radev. Imagine: Wikimedia Commons, domeniu public.

Pentru context: Armistice of Salonica. Textul: The Bulgarian Armistice Convention, Signed September 29, 1918.