La Beit Jala, singurul spital de stat din guvernoratul Betleem, Khaldoun Atwan nu știe dimineața dacă ajunge la oncologie, dacă ajung pacienții, dacă pe raft e medicamentul. Punctul Nabi Yunis, la Halhul, i se pare „mereu închis”. Lasă mașina, ia taxiul din Hebron. A găsit oglinda spartă, ștergătorul spart. În spital, spune, nu mai e un protocol complet. Nici în a doua Intifadă, își amintește, aprovizionarea nu fusese problema. Acum e.

Autoritatea Palestiniană nu mai are bani. Ajutorul internațional s-a subțiat. Israelul ține, de trei ani, transferurile de taxe și vamă pe care le colectează în numele AP — acele clearance revenues. Al Jazeera leagă blocajul de ministrul de finanțe Bezalel Smotrich. Fără ei, ministerul Sănătății nu-și plătește furnizorii. Furnizorii au oprit livrările. Personalul ia cam jumătate din salariu și, spune medicul Iyad Dari de la dializă, vine două-trei zile pe săptămână: nu-i ajung banii să facă programul întreg. Spitalul rămâne, practic, pe urgențe.

Hisham Amle, oncolog, spune că lipsa de citostatice e veche, dar că vreo 90% din ce conta la chimioterapie era, până de curând, pe stoc. Acum lipsesc și imunoterapiile, și biologicele. Un lanț de ședințe rupt e un tratament pierdut. Directoarea farmaciei, Khuloud Dweib, a primit de la minister opt citostatice și patru biologice dispărute — destul, speră, pentru o lună și jumătate, două. Restul tot lipsește. Magazia centrală e la Nablus: un drum de o oră și jumătate poate ține șase-zece ore când se închid drumurile.

Milena Ansari, de la Physicians for Human Rights Israel, spune că criza era previzibilă. Israelul oprea periodic taxele palestiniene și înainte de octombrie 2023. Spre deosebire de Gaza, notează, medicamentele nu sunt blocate la intrarea în Cisiordania. Problema e „strict” că AP n-are cu ce le cumpăra. Ca putere ocupantă, adaugă, Israelul are obligația principală să asigure îngrijirea. E poziția organizației, nu o sentință.

Pe lângă bani, e drumul. Un pacient de dializă din Nahalin a stat patru-cinci ore la checkpoint, a ocolit prin Jaba, Surif, Halhul și Hebron și a ajuns la patru după-amiaza la o programare de dimineață. Drumul obișnuit costă vreo 10 șekeli; ocolul, peste 100. Unii au nevoie de dializă de patru ori pe săptămână. Tratamentele împărțite cu spitalul Augusta Victoria, în Ierusalimul de Est, cer permise pe care Atwan spune că tot mai mulți nu le mai primesc. Un tânăr, Sayed Ayyad, a așteptat trei săptămâni o operație la gleznă; într-o zi n-au avut nici analgezice, nici anestezic.

Asociația Medicală Mondială, într-o rezoluție din octombrie de la Rotterdam, cere eliberarea veniturilor fiscale destinate serviciilor publice, mai ales sănătății, și drum liber pentru pacienți, ambulanțe și stocuri. La Beit Jala, Dweib rezumă altfel: nu e siguranță politică, nici sanitară, nici financiară. Atwan pleacă la trei după-amiaza, sperând să prindă un taxi spre Hebron. „Când un pacient se îmbolnăvește, e norocul lui dacă e medicamentul. N-avem viitor.”

Imagine: din Before their Diaspora (Walid Khalidi / Institute for Palestine Studies, 1984), Beit Jala înainte de 1948, domeniu public, Wikimedia Commons. Fotografia arată orașul de atunci, nu spitalul din octombrie 2026.

Surse consultate: As Israel blocks PA funding, the West Bank’s healthcare system is failing — Al Jazeera; WMA Resolution on the Critical Deterioration of the Healthcare System in the West Bank — World Medical Association.