La Sankt Petersburg, Sir Arthur Nicolson, ambasador britanic, și Alexandre Iswolsky, ministru al Afacerilor Străine al Rusiei, semnează convenția privitoare la Persia, Afghanistan și Tibet. Data instrumentului, stil nou, este 31 august 1907; stil vechi, 18 august. Nu este Antanta cordială din 1904 și nu este Convenția de la Lhasa din 1904.

Textul spune că cei doi suverani vor să înlăture, prin înțelegeri, pricinile de neînțelegere pe continentul asiatic. În spate stau „Marele Joc”, înfrângerea rusă din 1905 în fața Japoniei, calea ferată germană spre Bagdad și, în Persia, revoluția constituțională începută în 1905. Edward Grey voia o înțelegere; Iswolsky, venit de la Paris, o duce la capăt la Petersburg.

Aranjamentul persan declară respectul integrității și al independenței Persiei, apoi o taie în trei. Marea Britanie nu cere concesiuni — căi ferate, bănci, telegraf, drumuri, asigurări — dincolo de linia Kasr-i-Shirin, Isfahan, Yazd, Kakhk, până la întâlnirea frontierelor rusă și afgană. Rusia nu cere concesiuni dincolo de linia Gazik, Birjand, Kerman, Bandar Abbas. Între linii, fiecare poate concura, cu vorbă prealabilă. Concesiunile deja date rămân.

Veniturile vămilor persane, în afară de Fars și Golf, slujesc împrumuturile către Banque d'Escompte et des Prêts de Perse. Vămile Farsului și Golfului, pescăriile caspice și poșta-telegraful slujesc Banca Imperială a Persiei. Dacă plata nu se face la termen și una din puteri vrea control asupra surselor din zona celeilalte, se consultă întâi, ca să nu calce principiile aranjamentului.

Convenția afgană: Londra nu schimbă starea politică a Afghanistanului și nu ia măsuri care amenință Rusia. Petersburgul recunoaște țara în afara sferei ruse, trece toate relațiile politice prin intermediul britanic și nu trimite agenți. Se reia Tratatul de la Kabul din 21 martie 1905. Autoritățile de frontieră pot vorbi direct despre treburile locale nepolitice. Comerțul rusesc primește aceleași înlesniri ca cel anglo-indian. Aranjamentul nu intră în vigoare până când Londra nu anunță consimțământul emirului.

Aranjamentul tibetan recunoaște drepturile suzerane ale Chinei. Părțile respectă integritatea teritorială și nu se amestecă în administrația interioară. Nu negociază cu Tibetul decât prin guvernul chinez, cu excepția agenților comerciali britanici din Convenția din 7 septembrie 1904, confirmată de convenția anglo-chineză din 27 aprilie 1906. Nu trimit reprezentanți la Lhasa. Budiștii britanici sau ruși pot vorbi pe teren religios cu Dalai Lama. Anexa reia declarația despre valea Chumbi.

Ratificările se schimbă la Sankt Petersburg pe 23 septembrie. Guvernul persan nu a fost consultat. Emirul Habibullah Khan, când citește termenii, se simte umilit: nimeni nu-l anunțase. Nu este Tratatul de la Björkö din 1905 și nu este Alianța triplă.

Semnăturile, în dublu exemplar, sunt ale lui Nicolson și ale lui Iswolsky. Convenția va intra, mai târziu, în țesătura Antantei; Rusia sovietică o denunță în 1918.

Imagine: Sir Arthur Nicolson, ambasador la Rusia; Bain News Service; domeniu public, Library of Congress / Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Anglo-Russian Convention. Textul tratatului: Convention relating to Persia, Afghanistan, and Thibet, Sankt Petersburg, 31 august 1907 (UKTS 34).