La 13 februarie 2004, la Londra, conferința diplomatică a Organizației Maritime Internaționale a adoptat Convenția internațională pentru controlul și gestiunea apelor de balast și a sedimentelor navelor. Instrumentul e făcut la Londra; Articolul 17 îl deschide spre semnare la sediul OMI abia de la 1 iunie 2004 până la 31 mai 2005, apoi spre aderare. Infoboxul Wikipedia pune „Signed” pe ziua adoptării; depozitarul e secretarul general al OMI, nu al ONU. Texte autentice: arabă, chineză, engleză, franceză, rusă, spaniolă. Formula DONE de pe instrument nu e copiată.

Articolul 18: produce efecte la douăsprezece luni după ce cel puțin treizeci de state, a căror flotă comercială însumează cel puțin 35% din tonajul brut mondial, au semnat fără rezervă de ratificare sau au depus instrumentul. Finlanda a aderat la 8 septembrie 2016 și a declanșat pragul; convenția a produs efecte la 8 septembrie 2017. UNTC: înregistrare de către OMI la 24 decembrie 2018, nr. 55544, volumul 3281. Articolul 21: depozit la secretarul general al Organizației, care transmite textul Secretariatului ONU spre înregistrare după Articolul 102 din Cartă.

Preambulul invocă Articolul 196(1) din UNCLOS: măsuri împotriva introducerii de specii străine sau noi care pot schimba semnificativ mediul marin. Conferința ONU de la Rio din 1992 ceruse OMI reguli privind descărcarea apelor de balast. Articolul 16: convenția nu prejudiciază drepturile și obligațiile din dreptul cutumiar reflectat în UNCLOS. Articolul 2: părțile dau efect deplin convenției și anexei, ca să prevină, să reducă și, în cele din urmă, să elimine transferul de organisme acvatice dăunătoare și de agenți patogeni prin ape de balast și sedimente.

Articolul 3: se aplică navelor sub pavilionul unei părți sau care operează sub autoritatea ei; nu se aplică navelor neconstruite să transporte ape de balast, anumitor curse interne, navelor de război și de stat cu serviciu necomercial, nici balastului permanent din tancuri sigilate. Navelor neparte li se aplică, cât e necesar, ca să nu primească un tratament mai favorabil. Articolul 4: fiecare parte cere navelor sale respectarea anexei și își elaborează politici naționale, potrivit condițiilor proprii. Nu e un manual de schimb sau de tratare la bord.

Anexa, parte integrantă, cuprinde standarde succesive de gestiune; calendarele de aplicare ulterioare țin de Comitetul pentru protecția mediului marin, nu de ziua adoptării. Articolul 5: în porturile desemnate unde se curăță sau se repară tancuri, părțile asigură instalații de recepție a sedimentelor, fără întârziere nejustificată a navelor. Articolul 7: survey și certificare după anexă. Articolul 19: amendamente prin Comitet, cu majoritate de două treimi a părților prezente și votante, sau prin conferință.

Articolul 2(3) îngăduie măsuri mai stricte, conforme dreptului internațional. Articolul 2(7): practicile de gestiune nu trebuie să pricinuiască un rău mai mare decât cel pe care îl previn. Ediția britanică UKTS 84 (2024) e o culegere cu amendamente ulterioare; articolele de fond citate sunt cele ale convenției din 2004.

Coperta: sediul OMI de pe malul Tamisei la Londra, locul conferinței — fotografia e a clădirii, nu a sălii. Wikimedia Commons, licență liberă.

Pentru context: Ballast Water Management Convention. Textul: International Convention for the Control and Management of Ships’ Ballast Water and Sediments, 2004 (UK Treaty Series).