Convenția privind asistența în caz de accident nuclear sau urgență radiologică a fost adoptată de Conferința generală a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, întrunită în sesiune specială la Viena, pe 26 septembrie 1986, și deschisă spre semnare tot atunci, la sediul AIEA, apoi de la 6 octombrie la sediul ONU din New York. Textele arab, chinez, englez, francez, rus și spaniol sunt la fel de autentice. Depozitar: directorul general al AIEA. Nu e Convenția privind notificarea timpurie a unui accident nuclear, adoptată în aceeași sesiune. Preambulul amintește măsurile de siguranță deja luate și nevoia unui cadru internațional de asistență promptă, după accidentul de la Cernobîl din aprilie.

Articolul 1: părțile cooperează între ele și cu AIEA pentru asistență promptă, spre a limita urmările și a proteja viața, bunurile și mediul; pot încheia aranjamente bilaterale sau multilaterale. Articolul 2: un stat poate cere ajutor oricărei alte părți, direct sau prin Agenție, chiar dacă accidentul nu a izbucnit pe teritoriul său; precizează, pe cât posibil, natura ajutorului; destinatarul răspunde prompt dacă poate ajuta și în ce condiții. Părțile notifică AIEA, în limita capacităților, experți, echipamente și materiale disponibile, plus termenii, mai ales financiari. AIEA transmite cererea, pune resurse alocate și, la cerere, coordonează la nivel internațional. Articolul nu e un protocol de intervenție.

Articolul 3: direcția, controlul și supravegherea asistenței pe teritoriul solicitantului rămân ale acestuia, dacă nu se convine altfel; proprietatea asupra echipamentelor nu trece. Articolul 4: autorități competente și puncte de contact, disponibile continuu. Articolul 5 cere AIEA să strângă și să disemineze informații despre resurse și metode, să ajute la planuri și formare, fără un manual de monitorizare. Articolul 6: confidențialitatea datelor primite cu asistența; declarațiile publice, pe cât posibil, coordonate cu solicitantul.

Articolul 7: asistența poate fi gratuită, ținând seama de natura evenimentului, de originea lui, de nevoile țărilor în dezvoltare și ale celor fără instalații nucleare; altfel, rambursare promptă, cu posibilitatea de amânare sau renunțare. Articolele 8–9: privilegii și imunități pentru personalul de asistență, plus tranzit; un stat poate declara, la semnare, că nu se consideră legat de o parte din aceste clauze. Articolul 11: oricare parte poate cere încetarea asistenței, după consultări. Articolul 13: consultare, apoi, la cerere, arbitraj sau CIJ, cu rezervă permisă.

Articolul 14: forța la treizeci de zile după consimțământul a trei state — 26 februarie 1987. Organizațiile de integrare regională pot adera, fără vot suplimentar. Articolul 15: aplicare provizorie. Articolul 17: denunțare cu efect după un an. Convenția de notificare timpurie, deschisă în aceeași zi, e un instrument separat.

Textul consultat e INFCIRC/336. Convenția e un cadru de cooperare și cerere de ajutor, nu un ghid operațional de urgență.

Coperta: Vienna International Centre, sediul AIEA la data deschiderii; nu pretindem sala. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: Convention on Assistance in the Case of a Nuclear Accident or Radiological Emergency; INFCIRC/336 Convention on Assistance in the Case of a Nuclear Accident or Radiological Emergency.