Convenția asupra mării libere a fost deschisă spre semnare la Geneva, pe 29 aprilie 1958, la încheierea Conferinței Națiunilor Unite asupra dreptului mării, ținută între 24 februarie și 27 aprilie. Originalul e depus la Secretarul general al ONU. Texte autentice: chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă. Nu transcriem formula DONE. Nu e Convenția din 1982 asupra dreptului mării și nici Acordul din 2023 privind biodiversitatea din zonele de dincolo de jurisdicția națională.

Preambulul spune că conferința a adoptat dispozițiile ca fiind, în general, declarative ale principiilor deja stabilite ale dreptului internațional. Articolul 1: marea liberă înseamnă toate părțile mării care nu sunt incluse în marea teritorială sau în apele interioare ale unui stat. Articolul 2: marea liberă e deschisă tuturor națiunilor; niciun stat nu poate pretinde în mod valabil să supună vreo parte a ei suveranității sale. Libertatea cuprinde, între altele, pentru state riverane și neriverane: navigația, pescuitul, așezarea de cabluri și conducte submarine, zborul deasupra mării libere, exercitate cu o considerație rezonabilă față de interesele celorlalte state.

Articolul 3: statele fără litoral ar trebui să aibă acces liber la mare, pe bază de reciprocitate, prin tranzit și tratament egal în porturi, prin acord cu statele situate între ele și mare. Articolul 4: fiecare stat, riveran sau nu, are dreptul de a naviga nave sub pavilionul său. Articolele 5–6: fiecare stat fixează condițiile naționalității, înregistrării și dreptului de a arbora pavilionul; trebuie să existe o legătură reală, iar statul să exercite efectiv jurisdicția și controlul; nava navighează sub un singur pavilion și, pe marea liberă, e supusă, în principiu, jurisdicției exclusive a statului de pavilion.

Articolele 8–9: navele de război și navele de stat folosite numai în serviciu guvernamental necomercial au, pe marea liberă, imunitate deplină față de jurisdicția oricărui alt stat decât cel de pavilion. Definiția navei de război e una de statut, nu un catalog operațional. Articolul 10: fiecare stat ia măsurile necesare pentru siguranța pe mare a navelor sub pavilionul său, în raport cu semnalele, echipajul și navigabilitatea, ținând seama de standardele internaționale general acceptate. Articolul 11 rezervă, după un abordaj, procedurile penale sau disciplinare autorităților statului de pavilion sau ale statului de naționalitate. Articolul 12 impune, la nivel de principiu, îndatorirea de asistență persoanelor în pericol pe mare. Nu transcriem un regulament de abordaj sau de salvare.

Articolul 13 cere statelor măsuri împotriva transportului de sclavi sub pavilionul lor. Articolele 14–21 prevăd cooperarea la reprimarea pirateriei pe marea liberă, o definiție juridică a actelor de piraterie și regula că o sechestrare pe acest temei poate fi făcută numai de nave de război, aeronave militare sau alte nave ori aeronave aflate în serviciu public și autorizate; nu transcriem o procedură de interceptare. Articolul 22 limitează, tot ca excepție de jurisdicție, dreptul de a verifica pavilionul în cazuri prevăzute. Articolul 23 recunoaște urmărirea la cald ca drept al statului riveran, care încetează când nava urmărită intră în marea teritorială a țării sale sau a unui terț; nu transcriem un ghid de urmărire.

Articolele 24–25 cer reglementări împotriva poluării mărilor prin deversarea de petrol din nave sau conducte și măsuri împotriva deversării de deșeuri radioactive, ținând seama de standardele competente. Articolele 26–29 privesc, la nivel de principiu, așezarea și repararea cablurilor și conductelor submarine și despăgubirea pentru unelte de pescuit sacrificate ca să evite avarierea unui cablu. Articolul 30 lasă neatinse convențiile deja în vigoare între părțile lor.

Articolul 31: convenția a rămas deschisă spre semnare până la 31 octombrie 1958 pentru membrii ONU sau ai instituțiilor specializate și pentru statele invitate de Adunarea Generală. Ratificarea și aderarea se depun la Secretarul general. Articolul 34: intrare în vigoare a treizecea zi după depozitarea celui de-al douăzeci și doilea instrument; pentru ONU, 30 septembrie 1962. După cinci ani, orice parte poate cere revizuirea.

Coperta: Palais des Nations văzut dinspre monumentul Woodrow Wilson din Geneva, locul conferinței; fotografia e ulterioară, nu pretindem sala. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: Convention on the High Seas; Convention on the High Seas.