Convenția internațională privind răspunderea civilă pentru daunele prin poluare cu combustibil de bunker a fost încheiată la Londra, pe 23 martie 2001, de Conferința diplomatică a Organizației Maritime Internaționale. Un original, arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă, texte egal autentice. Depozitar: secretarul general al OMI. Wikipedia pune „Signed” și limba engleză; formula oficială e DONE, iar articolul 12 deschide semnătura la sediul OMI abia de la 1 octombrie 2001 până la 30 septembrie 2002, apoi aderare. Intrare în vigoare: 21 noiembrie 2008, la un an după 18 state, dintre care cinci cu un tonaj brut combinat de cel puțin un milion (articolul 14).

Instrument de sine stătător, modelat pe Convenția CLC din 1969/1992, dar pentru hidrocarburile folosite la propulsie, inclusiv uleiul de ungere și reziduurile, nu pentru țițeiul transportat în vrac. Articolul 4 exclude daunele deja acoperite de CLC, indiferent dacă despăgubirea e plătită acolo. Completează CLC/FUND și stă alături de HNS 1996; nu înlocuiește MARPOL.

Articolul 3: proprietarul navei la momentul incidentului — inclusiv proprietarul înregistrat, navlositorul în bareboat, managerul și operatorul — răspunde pentru dauna de poluare cauzată de combustibilul de bunker de la bord sau provenit de la navă. Răspunderea e solidară dacă sunt mai multe persoane. Cauze de exonerare, la nivel de principiu: război, fenomen natural inevitabil, faptă intenționată a unui terț, neglijența autorității de faruri. Articolul 5: incidente cu două sau mai multe nave, răspundere solidară pentru dauna care nu se poate separa rezonabil.

Articolul 6 lasă neatins dreptul de limitare după regimul național sau internațional aplicabil, de exemplu Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime din 1976, astfel cum a fost modificată; nu reproducem plafoane. Articolul 7: proprietarul înregistrat al unei nave de peste 1.000 GT, înmatriculate într-un stat parte, trebuie să mențină asigurare sau altă garanție financiară, cu certificat-model în anexă, și acțiune directă împotriva asigurătorului. Statele părți cer aceeași acoperire navelor, oriunde ar fi înmatriculate, care intră în porturile lor. Articolul 8: acțiune în trei ani de la daună, cel mult șase de la incident.

Articolele 9–10: competență exclusivă a instanțelor statelor părți unde s-a produs dauna sau s-au luat măsuri preventive; recunoașterea hotărârilor, cu excepția fraudei sau a lipsei de apărare. Articolul 11: convenția prevalează asupra instrumentelor anterioare doar în măsura conflictului. Articolul 16: conferință de revizuire la cererea a cel puțin o treime din statele părți. Statele Unite nu sunt parte; au legislație internă distinctă (Oil Pollution Act). Nu este un manual de intervenție la deversări.

Coperta: sediul OMI de pe Albert Embankment, Londra; nu sala conferinței diplomatice. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: International Convention on Civil Liability for Bunker Oil Pollution Damage; International Convention on Civil Liability for Bunker Oil Pollution Damage, 2001 (UK Treaty Series No. 47).