La Constantinopol, nu la Berlin, Austen Henry Layard și Safvet Pașa au semnat Convenția de alianță defensivă, la 4 iunie 1878. Articolul I: dacă Rusia păstrează Batum, Ardahan sau Kars și încearcă alte teritorii asiatice ale sultanului, Anglia se angajează să le apere cu forța armelor. În schimb, Abdul Hamid al II-lea promite reforme, de convenit ulterior, pentru guvernare și pentru protecția supușilor creștini și a celorlalți în aceste ținuturi. Ca Anglia să-și poată îndeplini angajamentul, sultanul consimte să atribuie insula Cipru, ocupată și administrată de Anglia. Articolul II: ratificări în cel mult o lună. Congresul de la Berlin s-a deschis pe 13 iunie. Insula fusese oferită britanicilor de trei ori, în 1833, 1841 și 1845.

Anexa, tot la Constantinopol, pe 1 iulie, după ce Safvet devenise mare vizir. Tribunalul musulman (Mehkéméi Shéri) rămâne, doar pentru treburile religioase ale populației musulmane. Un musulman din insulă, numit de Evkaf, împreună cu un delegat britanic, supraveghează moscheile, cimitirele, școlile. Anglia plătește Porții excedentul actual de venituri față de cheltuieli, media ultimilor cinci ani, 22.336 de pungi, de verificat, fără produsul pământurilor de stat și ale coroanei vândute sau închiriate în acel interval. Poarta poate vinde și închiria liber Arazii Miriyé și Emlaki Houmayoun. Guvernul englez poate cumpăra silit, la preț cinstit, pământ pentru lucrări publice sau pământ necultivat. Articolul VI al anexei: dacă Rusia înapoiază Turciei Kars și celelalte cuceriri din Armenia, Cipru e evacuat, iar convenția din iunie cade.

Suma anuală, fixată ulterior, a fost 92.799 de lire, 11 șilingi și 3 pence. Banii nu au ajuns la otomani: au fost depuși la Bank of England, pe datoria otomană din Războiul Crimeii, garantată de Britania și Franța. Ronald Storrs a scris mai târziu că socoteala s-a făcut cu scrupuloasa exactitate a conturilor trucate. Ciprioții au acoperit și cheltuielile noii administrații.

Primul înalt comisar: Garnet Wolseley. La Larnaca, episcopul de Kition a cerut enosis, după modelul Insulelor Ionice. Gladstone s-a opus convenției; revenit la putere, nu a înapoiat insula. În 1906, noul port de la Famagusta a întărit poziția pe drumul spre Suez. Pe 5 noiembrie 1914, după ce Imperiul Otoman a intrat în război de partea Puterilor Centrale, Britania a anexat Cipru. Convenția a căzut.

Nu e Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 și nu e Lausanne 1923. Coperta e Abdul Hamid al II-lea, sultanul care a atribuit administrarea; fotografia consulatului britanic din Larnaca, 1878, e prea mică pentru cadru.

Surse: Cyprus Convention; Convention of Defensive Alliance between Great Britain and Turkey (4 June 1878).