Marea Britanie a reluat războiul cu Franța în mai 1803, la treisprezece luni după Amiens. Încercarea de a declara neutru Electoratul de Hanovra — Braunschweig-Lüneburg, ținut în uniune personală de George al III-lea — a fost ignorată. Trupele lui Édouard Mortier au intrat din Republica Batavă la Emlichheim, pe 26 mai. Feldmareșalul Johann Ludwig von Wallmoden-Gimborn, comandant al trupelor electorale, n-a dat luptă. La Sulingen (Suhlingen), pe 3 iunie, deputații civile și militare ale regenței au parafat cu Mortier retragerea armatei, pe durata războiului, pe malul de răsărit al Elbei, în ducatul Sachsen-Lauenburg. Primul Consul a refuzat ratificarea. Pe 5 iunie francezii au luat Hameln și capitala Hanovra; Mortier s-a așezat în casa Hardenberg.

Convenția de la Artlenburg, zisă și Elbkonvention sau Lauenburger Konvention, s-a semnat la Artlenburg, pe Elba, la 5 iulie 1803. Wallmoden a semnat. Mortier a dictat. Nu e convenția de la Sulingen și nu e cea de la Kloster Zeven din 1757.

Meyers rezumă cele trei condiții: armata hanovreană e dezarmată și dizolvată; muniția și caii revin învingătorului; întreg ținutul rămâne în sechestru francez. Armata număra, pe lista de stat din 1803, în jur de 16–17 000 de oameni: unsprezece regimente de cavalerie, treisprezece de infanterie, artilerie, geniu; la dizolvare lipseau deja ofițeri, oameni și cai. Armele, caii de trupă și toată artileria treceau la francezi.

Oamenii urmau să dea cuvânt de onoare că nu vor lupta împotriva Franței sau a aliaților ei până la un schimb cap pentru cap cu militari francezi. Francezii i-au tratat ca prizonieri de război în propria țară. Se puteau duce acasă; nu aveau voie să părăsească continentul. Convenția nu vorbea de despăgubire în bani. Cuvântul de onoare n-a fost luat în fapt; textul n-a fost citit trupelor; mulți au aflat din ziare. Ofițerii și oamenii s-au dus acasă. Un certificat de eliberare din cantonul Lauenburg, 9 iulie, invocă explicit Elbkonvention din 5 iulie.

George al III-lea, ca rege al Marii Britanii, a refuzat să se identifice cu electorul de Hanovra. Talleyrand ceruse Hanovra ca zălog pentru evacuarea Maltei și schimbul armatei hanovrene pe prizonieri francezi. Hawkesbury a răspuns că regele se va adresa Imperiului. Imperiul n-a răspuns. Stăpâni pe Elba, francezii au oprit marfa engleză; Anglia a blocat gurile Elbei și Weserului.

În decembrie 1803 s-a ridicat King's German Legion, din oameni scoși din serviciu prin convenția lauenburgheză. Schwertfeger publică lista ofițerilor armatei electorale la dizolvare: Wallmoden, comandant general; prințul Adolph, duce de Cambridge, inspector al cavaleriei și infanteriei. Occuparea a durat, cu întreruperi, până în 1813; în 1806 Parisul a „dăruit” electoratul Prusiei, apoi Jena l-a luat înapoi. Nu e Tratatul de la Paris din 15 februarie 1806.

Coperta e fostul Amtshaus din Artlenburg, pe Elba.

Surse: Convention of Artlenburg; Schwertfeger, Geschichte der königlich Deutschen Legion 1803–1816.