La Lisabona, locotenent-colonelul George Murray, șeful intendenței britanice, și generalul de divizie François Kellermann semnează convenția definitivă pentru evacuarea armatei franceze din Portugalia. Data instrumentului este 30 august 1808. Ducele de Abrantès, Jean-Andoche Junot, o ratifică în aceeași zi. Nu este armistițiul din 22 august și nu este bătălia de la Vimeiro.

Pe 21 august, Sir Arthur Wellesley bate trupele lui Junot la Vimeiro. Sosesc, pe rând, Sir Harry Burrard și, a doua zi, Sir Hew Dalrymple, care iau comanda. Wellesley voia înălțimile de la Torres Vedras, ca să taie retragerea; i se poruncește să stea. Kellermann vine cu steag alb. La 22 august, Wellesley și Kellermann opresc focul: francezii nu sunt prizonieri de război; pleacă cu armele, bagajele și averea particulară; artileria de calibru francez și caii de cavalerie merg în Franța; flota rusă din Tajo rămâne, provizoriu, neutră — articol pe care amiralul Sir Charles Cotton îl respinge.

Convenția din 30 august se întemeiază pe acest armistițiu, dar e supusă ratificării comandanților de uscat și a amiralului din gura Tajo. Locurile și fortărețele ocupate de francezi se predau armatei britanice în starea de la semnare. Trupele evacuează Portugalia cu armele și bagajele, nu sunt prizonieri și, ajunse în Franța, pot sluji din nou. Guvernul englez pune vasele: debarcarea, între Rochefort și Lorient, inclusiv.

Artileria de calibru francez pleacă cu caii și cu șaizeci de lovituri la gură; restul armelor, munițiilor și arsenalelor rămâne britanicilor. Casa militară, trăsurile comisariatului de câmp și ale spitalelor de câmp merg cu armata, ori se vând pe seama ei. Cavaleria și ofițerii vor să-și îmbarce caii, dar mijloacele sunt puține: cel mult șase sute de cai pentru trupă și două sute pentru statul major.

Îmbarcarea, în trei eșaloane, începe în șapte zile de la ratificare. Garnizoanele de la Elvas, Peniche și Palmela se îmbarcă la Lisabona; cea de la Almeida, la Porto. Forturile São Julião, Bugio și Cascais trec britanicilor la ratificare; Lisabona și cetatea, la al doilea eșalon. Îndoielile de text se tâlcuiesc în favoarea armatei franceze.

Restanțele de contribuții din ocupația din decembrie 1807 se șterg. Francezii și aliații lor, așezați în Portugalia, își țin averea un an. Portughezii care au slujit administrația franceză nu răspund pentru conduita politică. Trupele spaniole ținute pe vase în portul Lisabona se predau britanicilor, care cer în schimb francezii reținuți în Spania după 29 mai. Schimb de prizonieri; ostatici de rang de ofițer de câmp. Junot poate trimite un ofițer la Bordeaux sau Rochefort, pe vas britanic.

Articolele adiționale, tot pe 30 august, lasă hrana pe seama magaziilor franceze până la îmbarcare. Circa 20.900 de oameni pleacă; Junot ajunge la Rochefort pe 11 octombrie. În Anglia, vestea de la Vimeiro se preface în revoltă publică. Ancheta de la Royal Hospital Chelsea, din 14 noiembrie până pe 27 decembrie, îi dezvinovățește pe toți trei; Burrard și Dalrymple nu mai primesc comandă activă. Wellesley se întoarce în Portugalia.

Nu este Tratatul de la Fontainebleau din 1807 și nu este convenția din 3 septembrie dintre Cotton și viceamiralul Seniavin pentru flota rusă din Tajo. Semnăturile de pe 30 august sunt ale lui Murray și Kellermann; ratificarea, a ducelui de Abrantès. Dalrymple scrie de la Cintra.

Imagine: Palatul Național din Queluz; Alvesgaspar, 2018; CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Convention of Cintra. Textul tratatului: Convenția definitivă pentru evacuarea Portugaliei, 30 august 1808 (text).