Convenția pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat a fost încheiată la Haga, pe 14 mai 1954, la capătul conferinței interguvernamentale deschise pe 21 aprilie, cu participarea a 56 de state, sub egida UNESCO. Nu e Convențiile de la Haga din 1899 și 1907, pe care le completează, nici Pactul Roerich din 1935. Textele autentică sunt engleza, franceza, rusa și spaniola, într-un singur exemplar depus în arhivele UNESCO. Regulamentul de execuție face parte integrantă din convenție. Un prim protocol, privind bunurile culturale în caz de ocupație, a fost semnat odată cu ea; al doilea protocol datează din 1999.

Preambulul recunoaște că bunurile culturale au suferit daune grave în conflictele recente și că, prin evoluția tehnicii de război, sunt tot mai expuse distrugerii. Orice daună adusă bunului cultural al unui popor e o daună adusă patrimoniului cultural al întregii omeniri, fiindcă fiecare popor contribuie la cultura lumii. Protecția nu e eficace decât dacă măsurile, naționale și internaționale, sunt organizate încă din timp de pace. Convenția se ghidează după principiile din 1899, 1907 și din Pactul de la Washington.

Articolul 1 definește bunul cultural, indiferent de origine sau proprietate: bunuri mobile sau imobile de mare importanță pentru patrimoniul cultural al fiecărui popor — monumente, situri arheologice, ansambluri, opere, manuscrise, colecții științifice și de arhivă; clădiri a căror destinație principală e păstrarea sau expunerea lor — muzee, biblioteci mari, depozite, adăposturi; și centrele care concentrează astfel de bunuri. Articolul 2: protecția cuprinde salvgardarea și respectul. Articolul 3: părțile se angajează să pregătească din timp de pace salvgardarea bunurilor de pe teritoriul propriu, prin măsurile pe care le consideră potrivite. Nu transcriem un catalog operațional.

Articolul 4: părțile se angajează să respecte bunurile culturale de pe teritoriul propriu și de pe al celorlalte, abținându-se de la orice folosire a bunului, a împrejurimilor sau a instalațiilor de protecție care ar fi de natură să le expună distrugerii, și de la orice act de ostilitate îndreptat împotriva lor. Obligațiile pot fi înlăturate doar când necesitatea militară o cere imperativ. Părțile se angajează să interzică, să prevină și, la nevoie, să oprească furtul, jaful, însușirea și vandalismul; se abțin de la rechiziționarea bunurilor mobile de pe teritoriul altui contractant și de la represaliile împotriva bunurilor culturale. Niciun contractant nu se poate sustrage invocând că celălalt n-a aplicat măsurile de salvgardare din articolul 3. Nu transcriem o doctrină de țintire.

Articolul 5, la nivel de principiu: o parte aflată în ocupația totală sau parțială a teritoriului altui contractant sprijină, pe cât posibil, autoritățile naționale competente la salvgardare și conservare; nu transcriem un ghid de ocupație. Articolul 8 prevede o protecție specială, prin înscriere într-un Registru internațional, pentru un număr limitat de adăposturi, centre de monumente și bunuri imobile de foarte mare importanță, sub condiții de nefolosire militară; articolul 9 cere imunitate față de actele de ostilitate. Articolul 16 descrie emblema distinctivă — un scut albastru-regal și alb, îndreptat în jos — folosită singură sau de trei ori, în condițiile articolului 17. Nu transcriem un manual de marcare.

Articolul 18: în afara dispozițiilor de pace, convenția se aplică în caz de război declarat sau de orice alt conflict armat între două sau mai multe părți, chiar dacă starea de război nu e recunoscută, și în caz de ocupație, chiar fără rezistență armată. Articolul 19: într-un conflict fără caracter internațional pe teritoriul unui contractant, fiecare parte e ținută, cel puțin, de dispozițiile privind respectul bunurilor culturale; aplicarea nu afectează statutul juridic al părților. Depozitar e directorul general UNESCO. Convenția rămâne deschisă semnării până la 31 decembrie 1954 statelor invitate la conferință; ratificările se depun la UNESCO. Intră în vigoare la trei luni după depunerea a cinci instrumente; Oficiul UNESCO consemnează 7 august 1956. Înregistrată la ONU ca UNTS nr. 3511, volumul 249.

Coperta: Palatul Păcii de la Haga, locul conferințelor de drept internațional; nu pretindem sala. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: Hague Convention for the Protection of Cultural Property in the Event of Armed Conflict; Convention for the Protection of Cultural Property in the Event of Armed Conflict with Regulations for the Execution of the Convention.