După conferința diplomatică din 1880, unsprezece state au pus capăt izolării brevetelor și mărcilor. Convenția, în franceză, s-a semnat la 20 martie 1883, la Paris. Semnatari: Belgia, Brazilia, Franța, Guatemala, Italia, Țările de Jos, Portugalia, Salvador, Regatul Serbiei, Spania și Elveția. Pentru Franța: Paul Challemel-Lacour, ministru de externe; Charles Hérisson, ministru al comerțului; Charles Jagerschmidt. Pentru Belgia, baronul Beyens; pentru Elveția, Charles-Édouard Lardy și inginerul J. Weibel. Ratificările s-au schimbat tot la Paris, pe 6 iunie 1884; convenția a intrat în vigoare pe 7 iulie.

Articolul I constituie o Uniune pentru protecția proprietății industriale. Articolul II, tratamentul național: supușii fiecărui stat al Uniunii se bucură, în celelalte, de avantajele pe care legea de acolo le dă propriilor cetățeni, pentru brevete, mărci de comerț și nume comercial, cu aceleași căi de atac, dacă respectă formalitățile locale. Articolul III îi asimilează pe cei din afara Uniunii care au domiciliu sau așezământ industrial ori comercial pe teritoriul unui stat membru.

Articolul IV e dreptul de prioritate, piatra de temelie. Cine a depus regulat o cerere de brevet, model, desen sau marcă într-un stat al Uniunii are, pentru depunerea în celelalte, un termen: șase luni la brevete, trei luni la desene, modele și mărci, plus o lună pentru țările de dincolo de mare. Depunerea ulterioară, în termen, nu e invalidată de un alt depozit, de publicarea invenției, de exploatare sau de vânzarea copiilor. (Revizuirile de mai târziu au lungit termenele la douăsprezece și șase luni.)

Articolul V: introducerea de obiecte fabricate în alt stat al Uniunii nu atrage decăderea brevetului; titularul rămâne ținut să-l exploateze după legea locului. Articolul VI: marca depusă regulat în țara de origine e primită la depozit în celelalte; se poate refuza dacă e contrară bunelor moravuri sau ordinii publice. Articolul VIII: numele comercial e protejat fără depozit. Articolul IX: sechestrul la import al mărfurilor cu marcă sau nume uzurpate. Articolul XI: protecție vremelnică pentru invenții, desene și mărci expuse la expoziții internaționale oficiale. Articolul XII: fiecare parte își face un serviciu special de proprietate industrială și un depozit central.

Articolul XIII înființează Biroul Internațional al Uniunii, sub înalta autoritate a administrației elvețiene, cu cheltuieli comune. Protocolul final: proprietatea industrială se înțelege larg, și agricultură (vinuri, grâne, fructe, vite), și ape minerale; cheltuielile biroului nu trec, ca medie, de 2.000 de franci de stat pe an, pe șase clase de contribuție. Articolul XIV prevede revizuiri periodice; următoarea conferință, la Roma, în 1885. Statele din afară aderă prin Elveția. Denunțarea e pe un an și nu rupe Uniunea pentru ceilalți.

Textul a fost revizuit la Bruxelles (1900), Washington (1911), Haga (1925), Londra (1934), Lisabona (1958) și Stockholm (1967), apoi amendat în 1979. Biroul, devenit BIRPI, e administrat azi de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, la Geneva. În august 2025, 181 de părți. Coperta e Quai d'Orsay, locul ministrului de externe care a semnat pentru Franța; instrumentul din 1883 e prea mic pe Commons.

Surse: Paris Convention for the Protection of Industrial Property; WIPO Lex, Paris Convention for the Protection of Industrial Property.