La 25 octombrie 1983, la Paris, Gilbert Guillaume, pentru Republica Franceză, și Sir John Fretwell, pentru Regatul Unit, au semnat Convenția privind frontierele maritime dintre cele două guverne. Textele în franceză și engleză sunt egal autentice. Preambulul cere delimitarea precisă și echitabilă a spațiilor maritime din jurul arhipelagului Tuamotu, pe de o parte, și al insulelor Pitcairn, Henderson, Ducie și Oeno, pe de altă parte, asupra cărora cele două state exercită suveranitatea.

Articolul 1 spune că frontiera dintre zona economică franceză din jurul Tuamotu și zona de pescuit britanică din jurul celor patru insule se bazează pe o linie de echidistanță, trasată de la liniile de bază ale mării teritoriale. Pentru Franța, linia de bază urmează legile din 24 decembrie 1971 și 28 decembrie 1976. Pentru Pitcairn, Henderson, Ducie și Oeno, linia de bază este limita apelor joase. Nu este o frontieră în Canalul Mânecii și nu privește Jersey.

Articolul 2 construiește linia din arce loxodromice care leagă, în ordine, șase puncte, notate V1–V6, cu longitudine vest și latitudine sud, în sistemul geodezic WGS 72. Primul punct stă la 133°25′29″ vest și 26°34′05″ sud; ultimul, la 131°58′43″ vest și 20°45′54″ sud. Linia, aproximativ nord–sud, este desenată cu titlu de ilustrare pe harta anexată convenției.

Articolul 3 precizează că această linie constituie frontiera maritimă dintre zonele din articolul 1. Convenția nu prevede un mecanism de soluționare a litigiilor și nu modifică suveranitatea asupra insulelor. Are patru articole și o hartă; nu este un tratat de pescuit și nu creează o zonă economică britanică.

Articolul 4: fiecare parte notifică celeilalte îndeplinirea procedurilor constituționale; convenția intră în vigoare în ziua primirii ultimei notificări. Data a fost 12 aprilie 1984. Franța a înregistrat textul la Secretariatul ONU pe 4 septembrie 1984, UNTS nr. 23067, volumul 1367.

Schimbul de note din 17 decembrie 1992 și 19 ianuarie 1993, în vigoare la 1 februarie 1993, este un instrument separat: Londra anunța o zonă economică în jurul acelorași patru insule, pe aceleași limite ca zona de pescuit, și propunea ca linia din 1983 să separe și cele două zone economice. Acordul din 1988 privind marea teritorială în Pasul Calais este alt tratat.

Imagine: locul de debarcare de pe Pitcairn, unul dintre teritoriile delimitate; Jens Bludau, 2010; CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: 1983 France–United Kingdom Maritime Boundary Convention. Textul tratatului: Convenția privind frontierele maritime, Paris, 25 octombrie 1983 (UNTS 23067).