Convenția privind eliberarea brevetelor europene (Convenția europeană a brevetelor) a fost încheiată la München, pe 5 octombrie 1973, la conferința diplomatică pentru instituirea unui sistem european de acordare a brevetelor. Textele german, englez și francez sunt la fel de autentice, într-un singur original depus la Guvernul Republicii Federale Germania. E un acord special în sensul articolului 19 din Convenția de la Paris și un tratat regional de brevete în sensul articolului 45 alineatul 1 din Tratatul de cooperare în materie de brevete. Nu e Convenția de la Luxemburg asupra brevetului comunitar, nici actul de revizuire din 2000.

Articolul 1 instituie un drept comun al statelor contractante pentru acordarea brevetelor de invenție. Articolul 2: brevetele astfel acordate se numesc brevete europene și, în fiecare stat desemnat, au efectul și condițiile unui brevet național, dacă convenția nu dispune altfel. Articolul 3: acordarea poate fi cerută pentru unul sau mai multe state contractante. Articolul 4 înființează Organizația Europeană a Brevetelor, cu autonomie administrativă și financiară, ale cărei organe sunt Oficiul European de Brevete și Consiliul de administrație; sarcina organizației e acordarea brevetelor europene. Articolul 6: sediul organizației e la München; Oficiul e tot acolo, cu o sucursală la Haga.

Articolul 52: brevetele europene se acordă pentru invenții susceptibile de aplicare industrială, noi și care implică o activitate inventivă; nu sunt invenții, în acest sens, descoperirile, teoriile științifice, metodele matematice, creațiile estetice, schemele, regulile și metodele pentru activități intelectuale, jocuri sau activități economice, programele de calculator ca atare și prezentările de informații. Articolele 54–57 precizează noutatea, activitatea inventivă și aplicarea industrială. Dispozițiile rămân cadru de brevetabilitate, nu un ghid de redactare a cererii.

Articolul 63: durata brevetului european e de douăzeci de ani de la data de depozit; un stat poate prelungi în aceleași condiții ca pentru brevetele naționale, în caz de război sau de urgență similară. Articolul 64: de la publicarea mențiunii acordării, titularul are, în fiecare stat desemnat, aceleași drepturi ca un brevet național; dacă obiectul e un procedeu, protecția se întinde la produsele obținute direct. Articolul 69 și protocolul interpretativ, parte integrantă, așază întinderea protecției între litera strictă a revendicărilor și o lectură în care revendicările ar fi doar un indiciu; nu e un manual de interpretare a revendicărilor.

Articolul 164: regulamentul de aplicare și protocoalele privind recunoașterea, privilegiile și imunitățile, centralizarea și interpretarea articolului 69 fac parte integrantă; în caz de conflict prevalează convenția. Articolul 165: deschisă semnării până la 5 aprilie 1974 de către statele care au luat parte la conferința interguvernamentală sau au fost invitate; ratificarea se depune la Guvernul federal german. Articolul 166: aderare. Articolul 167 permite rezerve limitate, ulterior retrase; nu e un catalog de excepții naționale.

Articolul 169: convenția intră în vigoare la trei luni după depunerea ultimului dintre cele șase instrumente de ratificare sau aderare ale unor state pe al căror teritoriu s-au depus, în 1970, cel puțin 180 000 de cereri de brevet în total. Ratificările ulterioare produc efecte în prima zi a celei de-a treia luni. Articolul 171: durată nelimitată. Articolul 172: revizuire prin conferință, cu majoritate de trei sferturi; statele care nu ratifică textul revizuit încetează de a fi părți. Articolul 173: diferendele nerezolvate de Consiliul de administrație pot fi supuse Curții Internaționale de Justiție. Articolul 174: denunțare cu efect după un an.

Prima forță a avut loc după ratificările Belgiei, Republicii Federale Germania, Franței, Luxemburgului, Țărilor de Jos, Elveției și Regatului Unit. Coperta arată Deutsches Museum din München, locul conferinței diplomatice, nu clădirea ulterioară a Oficiului pe Isar.

Surse consultate: European Patent Convention; textul oficial UNTS, Convention on the Grant of European Patents (UNTS 16208).