Convenția privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea în materia răspunderii părintești și a măsurilor de protecție a copiilor a fost încheiată la Haga, pe 19 octombrie 1996, la a optsprezecea sesiune a Conferinței de la Haga de drept internațional privat. Textele englez și francez sunt la fel de autentice, într-un singur exemplar depus la Guvernul Regatului Țărilor de Jos; depozitarul e Ministerul Afacerilor Externe. A intrat în vigoare la 1 ianuarie 2002. Revizuiește convenția din 5 octombrie 1961 privind protecția minorilor. Nu e convenția din 1980 asupra răpirii de copii și nu e convenția din 1993 asupra adopției.

Articolul 1 fixează obiectele: statul ale cărui autorități sunt competente să ia măsuri pentru persoana sau bunurile copilului, legea pe care o aplică, legea răspunderii părintești, recunoașterea și executarea măsurilor și cooperarea dintre autorități. Răspunderea părintească cuprinde autoritatea părintească și orice raport analog care stabilește drepturile, puterile și îndatoririle părinților, tutorilor sau altor reprezentanți legali. Preambulul pune interesul superior al copilului ca considerație primordială și ține seama de Convenția privind drepturile copilului.

Articolul 5: competența aparține autorităților statului în care copilul își are reședința obișnuită; la schimbarea reședinței, competența trece la noul stat, sub rezerva articolului 7. Articolul 6 dă aceeași competență statului pe al cărui teritoriu se află un copil refugiat sau deplasat internațional, ori un copil a cărui reședință obișnuită nu poate fi stabilită. Articolul 7: în caz de deplasare sau de reținere ilicită, autoritățile statului reședinței anterioare își păstrează competența până la încuviințarea celor care au dreptul de încredințare sau până la împlinirea condiției de un an de stabilire în noul mediu, dacă nu e pe rol o cerere de înapoiere. Clauza stabilește competența, nu o procedură de înapoiere.

Articolul 15: autoritățile aplică, în exercitarea competenței, propria lege și pot, în mod excepțional, ține seama de legea altui stat cu care situația are o legătură substanțială, dacă protecția persoanei sau a bunurilor o cere. Articolul 16: atribuirea sau stingerea răspunderii părintești prin efectul legii, prin acord sau prin act unilateral, fără intervenția unei autorități, e guvernată de legea reședinței obișnuite; răspunderea deja născută subzistă după schimbarea reședinței. Articolul 23: măsurile luate într-un stat contractant sunt recunoscute de plin drept în celelalte, cu refuzuri limitate, între care lipsa unui temei de competență, neaudierea copilului sau a titularului răspunderii, în afara urgenței, și contrarietatea manifestă cu ordinea publică, ținând seama de interesul copilului. Articolul 26: executarea în alt stat se cere printr-o procedură simplă și rapidă a statului solicitat și poate fi refuzată numai pentru motivele din articolul 23. Fondul măsurii nu se rejudecă.

Articolul 29: fiecare stat desemnează o autoritate centrală; statele federale pot desemna mai multe. Articolele 30 și 31 le pun să coopereze, să informeze asupra legilor și serviciilor de protecție și să poată înlesni, prin mediere sau conciliere, soluții convenite. Capitolul nu e reluat aici ca o metodă de căutare sau de transfer. Articolul 52: convenția nu afectează alte instrumente la care statele sunt părți, dacă nu declară contrariul, și lasă loc unor acorduri între unele dintre ele pentru copiii cu reședința pe teritoriul lor, fără a schimba raporturile cu celelalte state contractante.

Articolul 54: comunicările către o autoritate centrală sunt în limba originală, cu traducere în limba oficială a celuilalt stat sau, dacă nu e posibil, în franceză ori engleză; un stat poate obiecta, prin rezervă, la una dintre aceste două limbi, nu la amândouă. Articolul 55 permite o rezervă privind competența asupra bunurilor copilului situate pe propriul teritoriu și nerecunoașterea unei răspunderi incompatibile cu o măsură proprie asupra acelor bunuri. Articolul 60: numai aceste rezerve, cel târziu la ratificare, acceptare, aprobare, aderare sau la declarația teritorială; pot fi retrase, cu efect în prima zi a celei de-a treia luni.

Articolul 57: deschisă semnării statelor membre ale Conferinței la data sesiunii; ratificarea, acceptarea sau aprobarea se depun la ministerul olandez. Articolul 58: aderarea e deschisă după intrarea în vigoare și produce efecte numai față de statele care nu obiectează în șase luni. Articolul 61: intrarea în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării a trei luni de la al treilea instrument; același interval, cu particularitățile aderării, pentru statele ulterioare. Articolul 62: denunțare cu efect în prima zi a lunii de după douăsprezece luni, sau după un termen mai lung indicat în notificare. Coperta arată Palatul Păcii din Haga, sediul Conferinței, nu sala sesiunii.

Surse consultate: Hague Convention on Parental Responsibility and Protection of Children; textul oficial, Convention on Jurisdiction, Applicable Law, Recognition, Enforcement and Co-operation in Respect of Parental Responsibility and Measures for the Protection of Children (HCCH 34).