Pe 30 noiembrie 1973, la New York, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat, prin rezoluția 3068 (XXVIII), Convenția internațională asupra suprimării și pedepsirii crimei de apartheid, deschisă spre semnare în aceeași zi. Votul: 91 pentru, 4 împotrivă (Portugalia, Africa de Sud, Regatul Unit, Statele Unite) și 26 de abțineri. Texte autentice: chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă, depuse în arhiva ONU; Secretarul general transmite copii certificate conforme. Nu este Convenția internațională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială din 1965.

Preambulul reamintește Carta, Declarația universală a drepturilor omului, Declarația 1514 (XV), Convenția din 1965, Convenția asupra genocidului și Convenția din 1968 privind imprescriptibilitatea crimelor de război și a crimelor împotriva umanității. Articolul I: apartheidul este crimă împotriva umanității; actele inumane rezultate din politicile de apartheid și din politici similare de segregare rasială, definite la articolul II, încalcă dreptul internațional și amenință grav pacea; sunt declarate criminale organizațiile, instituțiile și persoanele care comit crima.

Articolul II: crima de apartheid, inclusiv practici similare din Africa de Sud, înseamnă acte inumane săvârșite pentru a instaura și menține dominația unui grup rasial asupra altuia și a-l asupri sistematic: (a) negarea dreptului la viață și libertate, prin omor, vătămare gravă, tortură sau tratamente crude, arestare arbitrară și închisoare ilegală; (b) condiții de viață menite să provoace distrugerea fizică, în tot sau în parte; (c) măsuri legislative care împiedică participarea la viața politică, socială, economică și culturală; (d) rezervații și ghetouri, interzicerea căsătoriilor mixte, exproprierea pământului; (e) exploatarea muncii, în special munca forțată; (f) persecutarea celor care se opun apartheidului.

Articolul III: răspunderea penală internațională se aplică, indiferent de motiv, persoanelor, membrilor de organizații și reprezentanților Statului, în teritoriul faptei sau în alt Stat, dacă comit, participă, instigă, conspiră, înlesnesc sau cooperează. Articolul IV: măsuri legislative pentru a suprima, a preveni încurajarea și a pedepsi. Articolul V: judecată de un tribunal competent al oricărui Stat parte care dobândește jurisdicție asupra acuzatului sau de un tribunal penal internațional acceptat. Articolul VI: executarea deciziilor Consiliului de Securitate. Articolul XI: faptele din articolul II nu sunt infracțiuni politice în materie de extrădare.

Articolul VII: rapoarte periodice grupului de la articolul IX; copii către Comitetul special împotriva apartheidului. Articolul VIII: orice Stat parte poate cere unui organ competent al ONU să acționeze. Articolul IX: președintele Comisiei drepturilor omului numește un grup de trei membri, reprezentanți ai Statelor părți, care se întrunește cel mult cinci zile. Articolul X: Comisia poate întocmi o listă de persoane, organizații și reprezentanți de State pretinși responsabili. Articolul XII: diferendele nesoluționate prin negociere se aduc, la cerere, Curții Internaționale de Justiție.

Articolul XIII: deschisă semnării tuturor Statelor; aderare după intrarea în vigoare. Articolul XIV: ratificare și aderare, depozitate la Secretarul general. Articolul XV: intră în vigoare în a treizecea zi după al douăzecilea instrument, deci la 18 iulie 1976. Articolul XVI: denunțare cu efect după un an. Articolul XVII: revizuire, la decizia Adunării Generale. Nu este Statutul de la Roma din 1998.

Imagine: sala Adunării Generale a ONU, New York; Basil D Soufi, 23 aprilie 2011; CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Apartheid Convention. Textul tratatului: Convenția internațională asupra suprimării și pedepsirii crimei de apartheid, New York, 30 noiembrie 1973.