Pe 18 decembrie 1990, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, reunită la New York, adoptă prin rezoluția 45/158 Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor lor. Convenția este deschisă semnării tuturor statelor, potrivit articolului 86. Textele autentice sunt araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola. Depozitarul este secretarul general. Instrumentul are nouăzeci și trei de articole.

Articolul 1 aplică convenția tuturor lucrătorilor migranți și membrilor familiilor lor, fără distincție, pe tot parcursul migrației: pregătire, plecare, tranzit, ședere și întoarcere. Articolul 2 definește lucrătorul migrant și categoriile de frontieră, sezonier, marinar, lucrător pe o instalație marină, itinerant, legat de un proiect, cu loc de muncă specificat și independent. Articolul 3 exclude, între altele, persoanele trimise de organizații internaționale, investitorii, refugiații și apatrizii (dacă nu sunt acoperiți de dreptul intern), studenții și stagiarii. Articolul 5 distinge persoanele documentate sau în situație regulată de cele nedocumentate sau în situație neregulată. Articolul 7 cere respectarea drepturilor recunoscute fără distincție de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinie, origine, naționalitate, vârstă, avere, stare civilă, naștere sau alt statut.

Partea a treia (articolele 8–35) se aplică tuturor lucrătorilor migranți și membrilor familiilor lor, indiferent de statut. Articolul 8 recunoaște dreptul de a părăsi orice stat, inclusiv statul de origine, și de a intra și de a rămâne în statul de origine. Articolul 9 protejează dreptul la viață. Articolul 10 interzice tortura. Articolul 11 interzice sclavia, servitutea și munca forțată. Articolul 16 protejează libertatea și securitatea persoanei și cere ca arestarea să nu fie arbitrară. Articolul 22 interzice expulzarea colectivă și cere o decizie individuală, cu motive și cu posibilitatea de a cere reexaminare, cu excepția cazului în care o decizie definitivă a fost pronunțată de o autoritate judiciară. Articolul 25 cere tratament egal cu resortisanții în materie de remunerare și de alte condiții de muncă. Articolul 26 recunoaște dreptul de a se afilia la sindicate. Articolul 28 cere îngrijiri medicale de urgență, care nu pot fi refuzate din cauza neregularității șederii. Articolul 29 recunoaște copilului dreptul la un nume, la înregistrarea nașterii și la o naționalitate. Articolul 30 cere accesul copiilor la educație, pe baza egalității de tratament cu resortisanții, independent de situația regulată a părinților.

Partea a patra (articolele 36–56) adaugă drepturi pentru persoanele documentate: articolul 40 dreptul de a forma asociații și sindicate; articolul 41 drepturi politice în statul de origine; articolul 43 tratament egal în accesul la instituții de învățământ, locuințe și servicii sociale; articolul 49 legătura dintre autorizația de ședere și autorizația de muncă; articolul 52, după o perioadă de muncă salariată, o anumită libertate de a alege o activitate remunerată. Partea a șasea (articolele 64–71) cere consultări pentru condiții sănătoase, echitabile și umane ale migrației și măsuri împotriva mișcărilor clandestine, a informării înșelătoare, a traficului și a angajării persoanelor fără documente.

Articolul 72 instituie Comitetul pentru protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor lor, cu zece experți la intrarea în vigoare și paisprezece după cel de-al patruzeci și unulea stat parte, aleși pe patru ani, în nume personal. Articolul 73 cere rapoarte în termen de un an, apoi o dată la cinci ani. Articolele 76 și 77 deschid, opțional, comunicări între state și comunicări individuale, fiecare după zece declarații. Articolul 87 prevede că convenția intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează unei perioade de trei luni de la depunerea celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau de aderare. Aceste condiții s-au împlinit ulterior; convenția a intrat în vigoare pe 1 iulie 2003. Articolul 89 permite denunțarea, care capătă efect în prima zi a lunii care urmează expirării a douăsprezece luni de la primirea notificării. Articolul 91 interzice rezervele incompatibile cu obiectul și scopul convenției. Articolul 92 trimite diferendele nerezolvate prin negociere la arbitraj, apoi, dacă este cazul, la Curtea Internațională de Justiție, cu posibilitatea de a nu se considera legat de acest paragraf.

Nu este Convenția OIM nr. 97 privind migrația în scop de angajare, din 1949. Nu este Convenția OIM nr. 143 privind lucrătorii migranți, din 1975.

Imagine: sediul ONU, New York; Dan Winkler, 29 martie 2018; CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Migrant Workers Convention. Textul tratatului: Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor lor, New York, 18 decembrie 1990.