Pe 13 noiembrie 1918, la Belgrad, ora 23.15, voievodul Živojin Mišić și generalul Paul Henrys, delegați ai comandantului-șef al armatelor aliate din Orient, și Béla Linder, delegat al guvernului maghiar, au semnat Convenția militară privind aplicarea în Ungaria a armistițiului dintre Aliați și Austro-Ungaria. Două exemplare, cu corecturi la titlu și la articolele XI și XVIII. Nu este Armistițiul de la Villa Giusti din 3 noiembrie și nu este Armistițiul de la Compiègne din 11 noiembrie.

Articolul I: guvernul maghiar retrage toate trupele la nord de o linie prin valea superioară a Someșului, Bistrița, Târgu Mureș, râul Mureș până la vărsarea în Tisa, Subotica, Baja, Pécs (aceste localități neocupate de trupe maghiare), cursul Dravei până la frontiera Croației-Slavoniei. Evacuarea în opt zile. Aliații au dreptul să ocupe teritoriul evacuat, după condițiile comandantului-șef; administrația civilă rămâne la guvernul de atunci. În zona evacuată rămân poliția și jandarmeria, indispensabile ordinii, plus personalul de pază a căilor ferate.

Articolul II: demobilizarea forțelor navale și militare maghiare, cu excepția a șase divizii de infanterie și două de cavalerie pentru ordinea internă, plus poliția din articolul I. Articolul III: Aliații pot ocupa orice locuri și puncte strategice fixate de comandantul-șef; trupele aliate pot trece sau rămâne oriunde în Ungaria; drept permanent de folosire militară a căilor ferate, materialului rulant, navelor de stat sau particulare și a animalelor de tracțiune.

Articolul IV: în termen de o lună, o rezervă de 2.000 de vagoane și 100 de locomotive (ecartament normal) plus 600 de vagoane și 50 de locomotive (ecartament îngust), cifre aproximative, inclusiv pentru a compensa pierderile Serbiei; o parte poate fi luată din Austria. Articolul V: șase monitoare se predau imediat la Belgrad; restul flotilei Dunării se adună într-un port, se dezarmează; prelevare de 10 nave de pasageri, 10 remorchere și 60 de șlepuri. Articolele VI–VIII: în 15 zile, 3.000 de militari de cale ferată cu material pentru repararea liniilor sârbești; un detașament de telegrafiști pentru legături cu Serbia; într-o lună, 25.000 de cai și material de transport, cifre aproximative.

Articolul IX: armele și materialul de război se depun în locuri desemnate; o parte trece la unități sub ordinele comandantului-șef. Articolul X: eliberarea imediată a prizonierilor aliați și a civililor internați; prizonierii maghiari rămân provizoriu. Articolul XI: 15 zile pentru trecerea trupelor germane prin Ungaria, numărate de la armistițiul semnat de generalul Diaz (4 noiembrie, ora 15.00); poșta și telegraful cu Germania numai sub control militar aliat; nicio telegramă militară către Germania. Articolul XIII: poziția minelor austro-ungare din Dunăre și Marea Neagră se comunică imediat; Ungaria oprește minele plutitoare din amonte și le ridică din apele proprii.

Articolul XII: înlesnirea aprovizionării trupelor de ocupație; rechiziții plătite la preț curent, nu arbitrare. Articolul XIV: poșta, telegraful fără fir, telefoanele și căile ferate sub control aliat. Articolul XV: un reprezentant aliat pe lângă ministerul maghiar al aprovizionării. Articolul XVI: Ungaria întrerupe relațiile cu Germania și interzice transportul de trupe și muniții destinate trupelor germane din România, fără permisiunea specială a generalului. Articolul XVII: Aliații nu se amestecă în administrația internă a Ungariei. Articolul XVIII: ostilitățile dintre Ungaria și Aliați au încetat. Convenția nu este Tratatul de la Trianon din 1920 și nu trasează frontierele de pace; nota Vix din 1919 și Republica Sfaturilor sunt ulterioare.

Imagine: Uprava fondova, Belgrad, locul semnării; autor necunoscut, prima decadă a secolului XX; Muzeul Științei și Tehnicii, Belgrad; CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Armistice of Belgrade. Textul tratatului: Convenția militară privind aplicarea în Ungaria a armistițiului dintre Aliați și Austro-Ungaria, Belgrad, 13 noiembrie 1918.