Convenția unică din 1961 acoperise opiul, coca și canabisul. Substanțele sintetice ieșite în anii 1960 — LSD, amfetamine, barbiturice — rămăseseră în afara listelor. Consiliul Economic și Social a cerut, prin rezoluția 1474 (XLVIII) din 24 martie 1970, o conferință de plenipotențiari. Comisia stupefiantelor a pregătit un proiect de protocol. Adunarea Generală ceruse deja control internațional pentru psihotropele încă nereglementate.

Conferința Națiunilor Unite pentru adoptarea unui protocol privind substanțele psihotrope s-a ținut la Viena, în Kongresszentrum-ul Hofburgului, între 11 ianuarie și 21 februarie 1971. Șaptezeci și unu de state au trimis delegați; Cehoslovacia, România, Republica Vietnam și Uruguay au observat. Au fost prezenți OMS, Organul Internațional de Control al Stupefiantelor și Interpol. Președinte: E. Nettel, din partea Austriei. Secretar executiv: V. Kuševic. La deschidere, reprezentantul Secretarului general a fost V. Winspeare-Guicciardi.

Statele s-au împărțit. Țările cu industrie farmaceutică puternică au vrut reguli mai slabe decât cele din Convenția unică. Țările producătoare de plante, care suferiseră restricțiile de la 1961, au cerut un regim aspru pentru sintetice. Textul ieșit la capăt a fost mai blând decât modelul newyorkez: fără estimări obligatorii de producție, cu patru liste în locul unui interzis unic. Proiectul numit protocol a devenit convenție.

Actul final și convenția s-au semnat la 21 februarie 1971, la Viena, într-un singur exemplar în chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă, texte egal autentice, depuse la Secretarul general. Treizeci și patru de state au semnat. Articolul 26 a cerut patruzeci de ratificări; forța juridică a venit la 16 august 1976, a nouăzecea zi după prag. Recueil-ul tratatelor o înregistrează ca nr. 14956, volumul 1019. Părțile sunt astăzi 184, inclusiv Sfântul Scaun și Palestina.

Lista I cuprinde substanțe fără uz terapeutic recunoscut de Comisie: LSD, MDA, MDMA, unele triptamine. Comerțul internațional e rezervat autorităților de stat, cu autorizație de export și de import. Lista II include amfetamina și metilfenidatul. Lista III, barbiturice cu acțiune rapidă și flunitrazepam. Lista IV, hipnotice mai slabe și benzodiazepine anxiolitice. OMS face evaluarea medicală; Comisia stupefiantelor decide înscrierea, ținând seama și de factori economici și administrativi.

Preambulul recunoaște că folosirea medicală și științifică e indispensabilă și că disponibilitatea nu trebuie îngrădită fără temei. Articolul 7 rezervă Lista I cercetării și unui uz medical foarte limitat, în instituții controlate de guvern. Comentariul lui Adolf Lande, publicat în 1976 de Oficiul juridic al ONU, explică de ce alcoolul și tutunul au rămas afară: nu se potrivesc regimului administrativ al convenției. Tratatul nu se aplică singur; fiecare parte trebuie să scrie pedepse interne. În 1970 Statele Unite au adoptat Controlled Substances Act; în 1971 Regatul Unit, Misuse of Drugs Act.

Convenția din 1988 împotriva traficului ilicit a completat cele două instrumente, cu precursori, spălare de bani și infracțiuni conexe. Cele trei texte formează cadrul actual al controlului internațional al drogurilor. Textul oficial al conferinței din 1971, cu actul final, rezoluțiile și listele, este publicat de UNODC.

Surse: Convention on Psychotropic Substances; UNODC, Convention on Psychotropic Substances, 1971.