La 12 ianuarie 1998, la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, a fost deschisă spre semnare Convenția internațională pentru reprimarea bombardamentelor teroriste. Textul fusese adoptat de Adunarea Generală prin rezoluția 52/164, la 15 decembrie 1997, la a 72-a ședință plenară. Semnarea rămâne deschisă tuturor statelor până la 31 decembrie 1999. Depozitar: Secretarul General. Limbile autentice: arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă.

Articolul 2(1): comite infracțiunea oricine, în mod nelegal și intenționat, livrează, plasează, declanșează sau detonează un exploziv sau alt dispozitiv letal într-un loc de uz public, o instalație de stat sau guvernamentală, un sistem de transport public sau o instalație de infrastructură, cu intenția de a cauza moarte sau vătămare corporală gravă, ori distrugere extinsă de natură să producă o pierdere economică majoră. Articolul 1 definește termenii juridic, nu tehnic. Nu e un ghid de dispozitive. Articolul 2(2)–(3): tentativa, complicitatea, organizarea și contribuția intenționată a unui grup cu scop comun.

Articolul 3: convenția nu se aplică când fapta, făptuitorul și victimele sunt interne aceluiași stat, făptuitorul e găsit acolo și niciun alt stat nu are temei de jurisdicție după articolul 6(1) sau 6(2); articolele 10–15 pot totuși să se aplice. Articolul 4: incriminare internă și pedepse corespunzătoare gravității. Articolul 5: actele din sfera convenției, îndeosebi cele menite să provoace teroare, nu sunt justificate de motive politice, filozofice, ideologice, rasiale, etnice, religioase sau similare.

Articolul 6: jurisdicție obligatorie pe teritoriu, navă sau aeronavă și pe naționalitate; facultativă pe victimă, instalație de stat în străinătate, apatrid rezident, constrângerea statului sau aeronavă guvernamentală; plus jurisdicție dacă presupusul autor e prezent și nu e extras. Articolul 8: aut dedere aut judicare, fără excepție. Articolul 11: infracțiunile nu sunt socotite politice în extrădare sau asistență judiciară. Articolul 12: refuz dacă cererea urmărește persecuție pe rasă, religie, naționalitate, origine etnică sau opinie politică. Articolul 14: tratament echitabil și garanții de drepturile omului.

Articolul 15: cooperare la prevenire — interzicerea activităților ilegale de încurajare, organizare sau finanțare, schimb de informații verificate, consultări despre standarde de marcare a explozivilor pentru identificarea originii după eveniment. Nu e un ghid de detecție. Articolul 19(2): activitățile forțelor armate în conflict armat, în sensul dreptului umanitar, și cele ale forțelor militare de stat în exercițiul atribuțiilor oficiale, reglementate de alte norme, nu cad sub convenție. Articolul 20: diferendele, dacă nu se rezolvă prin negociere, la arbitraj, apoi la Curtea Internațională de Justiție, cu rezervă permisă.

Articolul 21: ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, instrumentele la Secretarul General. Articolul 22(1): intră în vigoare în a treizecea zi de la depunerea celui de-al 22-lea instrument; data a fost 23 mai 2001. Wikipedia notează primele semnături în ziua deschiderii: Belgia, Canada, Franța, Rusia, Sri Lanka, Regatul Unit și Statele Unite.

Clădirea Secretariatului ONU, New York, locul deschiderii spre semnare. Wikimedia Commons, licență liberă.

Pentru context: Terrorist Bombings Convention. Textul: International Convention for the Suppression of Terrorist Bombings.