La 26 octombrie 1979, la sediul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică din Viena, reuniunea reprezentanților guvernamentali a încheiat textul Convenției privind protecția fizică a materialelor nucleare. Actul final poartă semnătura președintelui, ambasadorul D. L. Siazon Jr. (Filipine). Nu e ziua deschiderii semnăturilor: articolul 18 le deschide abia pe 3 martie 1980, la Viena și la New York, până la intrarea în vigoare. Nu e amendamentul din 8 iulie 2005, care a adăugat instalațiile nucleare și a redenumit instrumentul. Au participat 58 de state și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice; observatori: Iran, Liban, Malaysia, Thailanda și Agenția pentru Energie Nucleară a OCDE.

Material nuclear, articolul 1: plutoniu (cu excepția celui cu peste 80% plutoniu-238), uraniu-233, uraniu îmbogățit în 235 sau 233, uraniu natural în altă formă decât minereu sau reziduuri, și orice amestec care le conține. Transport nuclear internațional: de la instalația expeditorului până la instalația destinatarului în statul de destinație finală. Articolul 2: convenția se aplică materialului pașnic în transport internațional; cu excepția articolelor 3 și 4 și a articolului 5 alineatul 3, și materialului pașnic în uz, depozitare și transport intern. Drepturile suverane asupra uzului intern rămân intacte, în afara angajamentelor exprese. Preambulul recunoaște protecția strictă a materialului militar, fără a-l include în obligațiile operative.

Articolul 3: în transport internațional, pe teritoriul propriu sau pe navă ori aeronavă sub jurisdicție, protecție la nivelurile din anexa I. Articolul 4: export, import dintr-un nestat parte și tranzit terestru sau prin porturi și aeroporturi numai cu asigurări că materialul e protejat la aceleași niveluri; aplicare și la transportul între părți ale aceluiași stat prin ape sau spațiu aerian internațional. Anexa I: categoria III — zonă cu acces controlat; II — supraveghere permanentă și barieră fizică; I — plus acces limitat la persoane verificate și gardă în legătură cu forțe de răspuns. În transport, categoriile II și III cer înțelegeri prealabile expeditor–destinatar–transportator; categoria I, și escortă continuă. Anexa II clasează cantitățile (plutoniu neiradiat: categoria I de la 2 kg).

Articolul 5: autoritate centrală și punct de contact, comunicate direct sau prin AIEA; cooperare la furt, jaf sau altă luare ilegală, inclusiv înapoierea materialului. Articolul 6: confidențialitatea informațiilor. Articolul 7: fiecare parte incriminează, intenționat, primirea, deținerea, folosirea, transferul, alterarea, înstrăinarea sau dispersarea fără temei legal, dacă provoacă ori e de natură să provoace moarte, vătămare gravă sau pagubă substanțială; furtul și jaful; delapidarea; cererea prin amenințare; amenințarea de a folosi materialul; tentativa și participația. Pedepse proporționale cu gravitatea. Articolele 8–11: competență teritorială, a pavilionului și a naționalității, plus aut dedere aut judicare; infracțiunile se socotesc extradabile.

Depozitar: directorul general al AIEA. Șase texte autentice: arabă, chineză, engleză, franceză, rusă, spaniolă. Articolul 19: intră în vigoare în a treizecea zi după al 21-lea instrument de ratificare, acceptare sau aprobare — 8 februarie 1987 (1456 UNTS 24631). Organizațiile de integrare, inclusiv Euratom, pot semna sau adera, fără vot suplimentar față de statele membre. Conferință de revizuire la cinci ani după intrarea în vigoare. România a fost la masa de redactare; a devenit parte ulterior. Amendamentul din 2005 a intrat în vigoare pe 8 mai 2016; nu schimbă faptul zilei din 1979.

Centrul Internațional din Viena, sediul AIEA. Ansamblul, nu sala reuniunii. Wikimedia Commons, IAEA Imagebank.

Pentru context: Convention on the Physical Protection of Nuclear Material. Textul: INFCIRC/274/Rev.1 (IAEA).