La 9 decembrie 1999, la New York, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenția internațională pentru reprimarea finanțării terorismului, prin rezoluția 54/109, la a 76-a ședință plenară. Textul e anexat rezoluției. Secretarul general e rugat să o deschidă spre semnare la sediul ONU, de la 10 ianuarie 2000 până la 31 decembrie 2001 (articolul 25). Nu e un tratat semnat în bloc în ziua adoptării. Șase texte autentice: arab, chinez, englez, francez, rus și spaniol; originalul, la Secretarul general (articolul 28). Forța: a treizecea zi de la depunerea celui de-al douăzeci și doilea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare (articolul 26). Data forței: 10 aprilie 2002. Înregistrare din oficiu: UNTS I-38349, vol. 2178. Denunțare: un an de la notificare (articolul 27).

Preambulul: Carta ONU, pacea și securitatea; preocupare față de escaladarea actelor de terorism; rezoluțiile 49/60 (9 decembrie 1994), 51/210 (17 decembrie 1996), 52/165 și 53/108; Comitetul ad-hoc din 51/210 trebuia să elaboreze un proiect care să completeze instrumentele existente. Finanțarea e o preocupare gravă; instrumentele multilaterale existente nu o tratează expres. Articolul 1: „fonduri” — orice bunuri, corporale sau incorporale, mobile sau imobile, și instrumente, inclusiv electronice sau digitale, care dovedesc un titlu sau un interes; „facilități de stat sau guvernamentale”; „produse” — fonduri obținute, direct sau indirect, dintr-o infracțiune de la articolul 2.

Articolul 2(1): comite infracțiunea cine pune la dispoziție sau strânge fonduri, prin orice mijloace, direct sau indirect, nelegal și cu intenție, cu intenția ca ele să fie folosite sau cu cunoștința că vor fi folosite, în tot sau în parte, pentru: (a) o faptă care constituie infracțiune în sfera unuia dintre tratatele din anexă; sau (b) orice altă faptă intenționată să cauzeze moartea sau vătămarea corporală gravă a unui civil sau a unei persoane care nu ia parte activă la ostilități într-un conflict armat, când scopul, prin natura sau contextul faptei, e să intimideze o populație sau să determine un guvern sau o organizație internațională să facă sau să nu facă un act. Nu e necesar ca fondurile să fi fost efectiv folosite (articolul 2(3)). Tentativa, complicitatea, organizarea și contribuția unui grup cu scop comun sunt infracțiuni (articolul 2(4)–(5)). Anexa enumeră tratate deja în vigoare (Haga 1970, Montreal 1971, persoane protejate 1973, ostatici 1979, materiale nucleare 1980 și altele). Articolul 3: convenția nu se aplică când fapta e comisă într-un singur stat, făptuitorul e național al acelui stat și se află pe teritoriul lui, iar niciun alt stat nu are temei de jurisdicție, cu excepția articolelor 12–18.

Articolul 4: infracțiuni de drept intern, pedepse care țin seama de gravitate. Articolul 5: răspunderea persoanelor juridice, penală, civilă sau administrativă, fără a înlătura răspunderea persoanelor fizice. Articolul 6: actele din sfera convenției nu sunt justificate, în nicio împrejurare, de considerații politice, filosofice, ideologice, rasiale, etnice, religioase sau similare. Articolul 7: jurisdicție obligatorie pe teritoriu, navă sau aeronavă, naționalitate; facultativă în alte cazuri; aut dedere aut judicare dacă persoana e prezentă și nu e extrădată. Articolul 8: identificare, detectare, înghețare sau sechestru și confiscarea fondurilor și a produselor, fără a aduce atingere drepturilor terților de bună-credință; statele pot avea în vedere compensarea victimelor. Articolul 10: dacă nu extrădează, înaintează cazul autorităților competente, fără excepție. Articolul 12(2): asistența judiciară nu poate fi refuzată pe temeiul secretului bancar. Articolele 13 și 14: infracțiunile nu sunt fiscale și nu sunt politice în scopul extrădării sau al asistenței. Articolul 15: nicio obligație dacă cererea urmărește persecutarea pe temei de rasă, religie, naționalitate, origine etnică sau opinie politică. Articolul 17: tratament echitabil, inclusiv drepturile omului.

Articolul 18: cooperare la prevenire, inclusiv identificarea clienților instituțiilor financiare, păstrarea evidențelor cel puțin cinci ani și semnalarea tranzacțiilor neobișnuite; schimb de informații, inclusiv prin Interpol. Articolul 20: egalitate suverană, integritate teritorială, neamestec. Articolul 21: nu aduce atingere Cartei, dreptului umanitar și altor convenții. Articolul 24: diferende, negociere, apoi arbitraj; dacă în șase luni nu se organizează, CIJ; rezervă la acest alineat, permisă. Nu e un ghid operațional de finanțare; e un tratat de incriminare, extrădare și asistență.

Clădirea Secretariatului ONU, New York, locul adoptării și al deschiderii ulterioare a semnăturilor. Orașul, nu sala. Wikimedia Commons, licență liberă.

Pentru context: Terrorist Financing Convention. Textul: UN, International Convention for the Suppression of the Financing of Terrorism.