Pe 2 noiembrie 2001, la Paris, Conferința generală UNESCO, la a 31-a sesiune, a adoptat Convenția privind protecția patrimoniului cultural subacvatic. Textele în arabă, chineză, engleză, franceză, rusă și spaniolă sunt egal autentice. Depozitarul este directorul general. Nu este Convenția patrimoniului mondial din 1972 și nu modifică UNCLOS.

Articolul 1: patrimoniul cultural subacvatic înseamnă urmele existenței umane cu caracter cultural, istoric sau arheologic aflate parțial sau total sub apă, periodic sau continuu, de cel puțin 100 de ani: situri, structuri, artefacte și rămășițe umane, nave, aeronave și încărcătura lor, obiecte preistorice, împreună cu contextul. Conductele și cablurile de pe fund, precum și instalațiile încă în folosință, sunt excluse.

Articolul 2: statele părți cooperează și protejează acest patrimoniu în folosul umanității, cu mijloacele cele mai practice de care dispun. Conservarea in situ este prima opțiune. Patrimoniul recuperat se depozitează și se gestionează pe termen lung. Exploatarea comercială este interzisă. Nimic nu modifică imunitățile suverane asupra navelor și aeronavelor de stat. Rămășițele umane din apele maritime primesc respectul cuvenit. Accesul neintruziv in situ este încurajat, dacă nu prejudiciază protecția. Nicio activitate din convenție nu dă temei unor pretenții de suveranitate.

Articolul 3: convenția se interpretează în concordanță cu dreptul internațional, inclusiv UNCLOS, fără a prejudicia drepturile și jurisdicțiile de acolo. Articolul 4: activitățile asupra acestui patrimoniu nu cad sub legea salvării sau a descoperirilor, decât dacă sunt autorizate, conforme convenției și asigură protecția maximă a recuperării. Anexa, prin articolul 33, are 36 de reguli; regula 1 confirmă in situ ca primă opțiune, regula 2 interzice vânzarea, cumpărarea sau trocul ca mărfuri comerciale.

Articolele 7–12 repartizează obligații în marea teritorială, zona contiguă, zona economică exclusivă, platoul continental și Zona (fundul mării dincolo de jurisdicția națională). Articolul 27: convenția intră în vigoare la trei luni după al 20-lea instrument de la articolul 26, numai pentru cele 20 de state; pentru celelalte, la trei luni după depozit. A intrat în vigoare la 2 ianuarie 2009. Articolul 30: nu se admit rezerve, în afara articolului 29 privind sfera geografică.

Convenția nu este un titlu asupra Titanicului, Vasei sau Mary Rose și nu înlocuiește articolul 149 sau 303 din UNCLOS. Sancțiunile și confiscarea obiectelor recuperate ilicit țin de articolele 14–18, nu de un tribunal internațional de salvare.

Imagine: Sediul UNESCO, Place de Fontenoy, Paris, locul adoptării; Chabe01, 11 mai 2021; CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Convention on the Protection of the Underwater Cultural Heritage. Textul tratatului: Convenția privind protecția patrimoniului cultural subacvatic, Paris, 2 noiembrie 2001.