La 27 aprilie 1906, la Peking, Tang Shaoyi și Ernest Mason Satow semnează Convenția dintre Marea Britanie și China privind Tibetul — Convenția de la Peking din 1906.

Textul urmează Convenției de la Lhasa din 1904, semnată după expediția britanică în Tibet, pe care Qing a refuzat să o ratifice ca dăunătoare suveranității. Negocierile de la Calcutta din 1905 eșuaseră pe disputa suzeranitate vs. suveranitate.

După venirea liberalilor la Londra (decembrie 1905), britanicii au acceptat o linie de non-interferență. China plătește indemnizația datorată de Tibet; Marea Britanie se angajează să nu anexeze și să nu intervină în treburile tibetane; China se obligă să nu permită altor state să intervină în teritoriu sau administrație.

Ratificatori: împăratul Guangxu și regele Eduard VII. Trupele britanice s-au retras din Valea Chumbi după plata ratelor de indemnizație, reduse la o treime față de 1904.

Practic, Qing a căpătat mână liberă în Tibet: ofițeri, comerț, finanțe. Zhang Yintang a folosit convenția pentru a reafirma controlul chinez și a reduce influența britanică.

Textul integral e pe Wikisource. Convenția a pregătit terenul pentru politica chineză din Tibet până la prăbușirea dinastiei Qing.

Convenția britanico-chineză privind Tibetul din 27 aprilie 1906 rămâne actul care a reafirmat prezența chineză după Lhasa 1904.

Imagine: Peking / Tibet; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Convention Between Great Britain and China Respecting Tibet. Textul tratatului: Convention Respecting Tibet (Wikisource).