La 29 iunie 1967, Conferința Internațională a Muncii adoptă Convenția privind prestațiile de invaliditate, bătrânețe și urmași (C128) — standardul ILO care unifică și modernizează protecția pe aceste riscuri sociale.

Convenția stabilește condiții minime pentru pensii de invaliditate, de bătrânețe și de urmași, inclusiv rate de înlocuire și perioade de cotizare, și înlocuiește părți din convențiile anterioare pe asigurări sociale.

Intrarea în vigoare: 1 noiembrie 1969. Este însoțită de Recomandarea R131 cu orientări detaliate pentru legislațiile naționale.

C128 se înscrie în efortul postbelic de a construi sisteme de securitate socială cuprinzătoare, dincolo de modelele fragmentate din anii 1930–1950.

Pentru dreptul securității sociale, 29 iunie 1967 marchează un instrument multilateral-cheie pentru pensiile de invaliditate, bătrânețe și urmași.

Textul oficial este pe NORMLEX (ILO C128).

Convenția C128 din 29 iunie 1967 rămâne referința ILO pentru prestațiile de invaliditate, bătrânețe și urmași.

Imagine: Geneva; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Invalidity, Old-Age and Survivors’ Benefits Convention, 1967. Textul tratatului: C128 — Invalidity, Old-Age and Survivors’ Benefits Convention (ILO).