La 23 octombrie 1954, la Quai d'Orsay din Paris, Statele Unite, Regatul Unit, Franța și Republica Federală Germania au semnat Protocolul privind încetarea regimului de ocupație în Republica Federală Germania. Instrumentul, în engleză, franceză și germană, egal autentice, depus la guvernul federal, modifică convențiile de la Bonn din 26 mai 1952, rămase fără efect după eșecul Comunității Europene de Apărare, și le pune în vigoare odată cu el. Semnatarii au fost aceiași patru; nu este protocolul NATO semnat în aceeași după-amiază la Palais de Chaillot.

Articolul 1 al protocolului enumeră textele de modificat: Convenția asupra relațiilor dintre cele Trei Puteri și Republica Federală, Convenția asupra drepturilor și obligațiilor forțelor străine, Convenția financiară, Convenția de reglementare a problemelor izvorâte din război și ocupație, protocolul de corectură din 27 iunie 1952 și Acordul fiscal din 26 mai 1952, astfel cum a fost amendat la 26 iulie 1952. Cinci anexe (Schedules) conțin amendamentele. Documentele subsidiare convinute de semnatari intră în vigoare odată cu protocolul.

Anexa I rescrie articolul 1 al Convenției asupra relațiilor: la intrarea în vigoare, cele Trei Puteri încheie regimul de ocupație, abrogă Statutul de ocupație și desființează Înalta Comisie Aliată și oficiile comisarilor de Land. Republica Federală are, în consecință, deplina autoritate a unui stat suveran asupra afacerilor interne și externe. Formula de 1952 spunea „deplină autoritate, cu excepția celor prevăzute în prezenta Convenție”; versiunea de la Paris scoate această rezervă din articolul 1.

Articolul 2 al aceleiași convenții, tot în Anexa I, păstrează drepturile și responsabilitățile celor Trei Puteri asupra Berlinului și asupra Germaniei ca întreg, inclusiv reunificarea și un tratat de pace, din cauza situației internaționale care le-a împiedicat până atunci. Drepturile privind staționarea forțelor și protecția lor sunt tratate la articolele 4 și 5. Până la contribuția germană de apărare, trupele rămân; după aceea, staționarea se face cu acordul Bonnului, fără a pierde drepturile necesare pentru Berlin.

Articolul 2 al protocolului, valabil până la aceleași aranjamente de apărare, păstrează drepturile celor Trei Puteri în dezarmare și demilitarizare. La intrarea în vigoare, Consiliul de Securitate Militară este desființat, fără a anula actele sale; controlul trece la o Comisie mixtă a celor patru, cu câte un reprezentant și cu vot majoritar. Un acord administrativ urmează să-i organizeze personalul.

Articolul 3 cere ratificare sau aprobare după procedurile constituționale. Instrumentele se depun la guvernul federal. Protocolul și documentele subsidiare intră în vigoare la depunerea de către toți semnatarii. Arhiva rămâne la Bonn, care transmite copii certificate și data intrării în vigoare. Statele Unite și Republica Federală au ratificat la 20 aprilie 1955; Franța și Regatul Unit la 5 mai 1955, ziua în care convențiile au început să producă efecte, la ultima ședință a Înaltei Comisii Aliate.

Articolul 10 al Convenției asupra relațiilor, tot amendat, prevede reexaminarea termenilor dacă Germania se reunifică, dacă se încheie o înțelegere internațională de unitate sau dacă se creează o federație europeană. Drepturile aliate asupra Berlinului și asupra Germaniei ca întreg nu sunt lichidate aici; Tratatul Doi plus Patru din 1990 este un instrument ulterior. Protocolul nu înlocuiește un tratat de pace.

Imagine: Quai d'Orsay, Paris, locul semnării protocolului; Jebulon, 2011; CC0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Bonn–Paris conventions. Textul tratatului: Protocolul privind încetarea regimului de ocupație în Republica Federală Germania, Paris, 23 octombrie 1954.