La 10 ianuarie 1966, la Tașkent, în RSS Uzbekă, prim-ministrul Indiei Lal Bahadur Shastri și președintele Pakistanului Mohammad Ayub Khan semnează Declarația de la Tașkent. Textul autentic e englez. Înregistrează India la ONU pe 22 martie, Seria tratatelor, vol. 560, nr. 8166. Intră în vigoare la semnare. Întâlnirea, găzduită de Uniunea Sovietică, ține din 4 ianuarie. Aleksei Kosîghin, președintele Consiliului de Miniștri, e invitat să fie martor. Consiliul de Securitate ceruse încetarea focului prin rezoluția 211, din 20 septembrie 1965; armele tăcuseră pe 22–23 septembrie.

Preambulul: cele două părți vor restabili relații normale și pașnice și vor încuraja înțelegerea între popoarele lor. Obiectivul e vital pentru cei 600 de milioane de locuitori ai Indiei și Pakistanului.

Punctul I: eforturi de bună vecinătate după Carta ONU; obligația de a nu recurge la forță și de a-și soluționa disputele pe cale pașnică. Tensiunea nu slujește păcii în subcontinent. Pe acest fundal e discutat Jammu și Cașmirul; fiecare își expune poziția. Punctul II: tot personalul înarmat se retrage, nu mai târziu de 25 februarie 1966, pe pozițiile de dinainte de 5 august 1965; ambele părți respectă termenii încetării focului pe linia de încetare a focului.

Punctul III: neamestec în treburile interne. Punctul IV: descurajarea propagandei îndreptate împotriva celuilalt; încurajarea celei care slujește relațiile prietenești. Punctul V: înalții comisari se întorc la posturi; misiunile diplomatice funcționează din nou; se respectă Convenția de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice.

Punctul VI: măsuri pentru reluarea relațiilor economice și comerciale, a comunicațiilor și a schimburilor culturale, și aplicarea acordurilor deja în vigoare. Punctul VII: instrucțiuni pentru repatrierea prizonierilor de război. Punctul VIII: continuarea discuțiilor despre refugiați, evacuări și imigrări ilegale; condiții care să împiedice exodul; discutarea restituirii bunurilor luate în conflict.

Punctul IX: întâlniri în continuare, la cel mai înalt nivel și la altele; organe mixte indo-pakistaneze care raportează guvernelor. Cei doi mulțumesc conducerii sovietice și personal lui Kosîghin, apoi guvernului și poporului Uzbekistanului pentru primire. Semnături: Lal Bahadur Shastri, Mohammad Ayub Khan.

În noaptea aceea Shastri moare, la Tașkent; oficial, infarct. Pe 14 ianuarie Ayub vorbește națiunii pakistaneze. La 1–2 martie, discuții ministeriale, fără rezultat. Cașmirul rămâne unde l-au lăsat: fiecare cu poziția lui. Declarația a oprit trupele, nu disputa.

Imagine: Doris Ingeborg Lohse, Hotel Uzbekistan și Palatul Congreselor, Piața Amir Temur, Tașkent, 7 octombrie 2012, CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Tashkent Declaration. Textul tratatului: Tashkent Declaration, UNTS vol. 560, nr. 8166.