Pe 30 octombrie 1943, la Moscova, miniștrii de Externe Cordell Hull, Anthony Eden și Veaceslav Molotov, împreună cu ambasadorul Chinei Fu Bingchang, au semnat Declarația comună a celor patru națiuni privind securitatea generală. Conferința a adoptat totodată o declarație privind Italia, una privind Austria și o declarație privind atrocitățile, semnată de Roosevelt, Churchill și Stalin. Nu este conferința miniștrilor de Externe din 1945, tot la Moscova.

Cei patru își reafirmă, după Declarația Națiunilor Unite din ianuarie 1942, războiul până la capitularea necondiționată. Punctul 4 recunoaște necesitatea unei organizații internaționale generale, bazate pe egalitatea suverană a tuturor statelor iubitoare de pace, deschisă marilor și micilor, pentru menținerea păcii și securității. Punctul 6: după ostilități, forțele lor nu vor fi folosite pe teritoriul altor state decât în scopurile declarației și după consultare comună. Punctul 7 vizează un acord practic privind reglementarea înarmărilor.

Declarația privind Italia, a celor trei miniștri, cere distrugerea fascismului și instituții democratice. Cele șapte măsuri: includerea reprezentanților anti-fasciști în guvern, libertatea cuvântului, a cultului, a presei și a întrunirii, suprimarea organizațiilor fasciste, epurarea administrației, amnistia deținuților politici, organe locale democratice, arestarea șefilor fasciști și a generalilor suspectați de crime de război. Momentul aplicării, cât țin operațiunile, îl stabilește comandantul-șef. Italienii își aleg forma de guvernământ.

Declarația privind Austria, tot a celor trei, consideră Austria prima țară liberă căzută victimă agresiunii hitleriste. Anexarea impusă de Germania, datată în text 15 martie 1938, este nulă. Vor o Austrie liberă și independentă, dar amintesc responsabilitatea pentru participarea la război alături de Germania; la reglementarea finală se va ține seama de contribuția ei la propria eliberare. China nu este parte la acest text.

Declarația privind atrocitățile, semnată de cei trei șefi de guvern, nu de miniștri, anunță că ofițerii, soldații și membrii partidului nazist responsabili sau consimțitori vor fi trimiși în țările faptelor, după liste care includ URSS, Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Grecia inclusiv Creta, Norvegia, Danemarca, Țările de Jos, Belgia, Luxemburg, Franța și Italia. Crimele fără localizare geografică particulară vor fi pedepsite prin decizie comună a guvernelor aliate.

Carta de la Londra din 8 august 1945, care a instituit Tribunalul de la Nürnberg, este un instrument ulterior. Comisia consultativă europeană, cu sediul la Londra, a fost o decizie separată a conferinței, nu a patra declarație. Declarațiile nu fixează frontiere germane și nu sunt tratatul de pace cu Italia din 1947.

Imagine: Osobniacul Morozova (Zinaida Morozova), Spiridonovka 17, locul conferinței; A. Savin, 19 ianuarie 2017; Licence Art Libre, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Moscow Declarations. Textul tratatului: Conferința de la Moscova, octombrie 1943: declarațiile celor patru națiuni, Italia, Austria și atrocități.