La 14 aprilie 1935, la Stresa, pe Lacul Maggiore, premierii Pierre-Étienne Flandin (cu Pierre Laval), Ramsay MacDonald și Benito Mussolini semnează Declarația finală a Conferinței de la Stresa — Frontul de la Stresa.

Documentul reafirmă Tratatele de la Locarno și declară că independența Austriei „va continua să inspire politica lor comună”. Semnatarii convin să reziste oricărei încercări germane de a modifica Tratatul de la Versailles.

Conferința de patru zile, pregătită mai ales de diplomatul britanic Robert Vansittart, a răspuns reînarmării germane anunțate în martie 1935: Luftwaffe, 36 de divizii și recrutarea obligatorie, încălcări directe ale Versailles.

Practic, Frontul a fost o alianță diplomatică franco-britano-italiană împotriva Germaniei naziste. Problema Etiopiei a rămas ambiguă: Mussolini a interpretat tăcerea ca mână liberă în Abisinia; Londra credea că a marcat limitele.

Frontul s-a fisurat după Acordul naval anglo-german din iunie 1935, semnat fără consultarea Italiei, și s-a prăbușit odată cu invazia italiană a Etiopiei din octombrie 1935.

Conferința a avut loc la Palazzo Borromeo de pe Isola Bella. Eșecul ulterior a deschis calea apropierii Mussolini–Hitler și a slăbit zidul diplomatic împotriva remilitarizării Rhinelandului.

Frontul de la Stresa din 14 aprilie 1935 rămâne simbolul scurt al încercării de a bloca reînarmarea germană prin concertul puterilor occidentale și al Italiei fasciste.

Imagine: Isola Bella / Stresa; Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Stresa Front. Textul tratatului: Final Declaration of the Stresa Conference (Avalon).