Războiul otoman-safavid din 1532–1555 s-a închis fără bătălie decisivă. Safevizii au evitat câmpul deschis, după Chaldiran, și au ars pământul. Soliman Magnificul a iernat la Amasya. Elciul Ferruhzâd Beg, eșik-ağası al șahului Tahmasp I, a sosit cu peste o sută de oameni și a fost primit în divan. Pacea s-a încheiat la 29 mai 1555, la Amasya. Pentru otomani, sultanul însuși. Pentru Iran, Ferruhzâd, cu scrisoarea șahului. A ținut vreo douăzeci de ani, până după moartea lui Tahmasp.

Frontiera a tăiat Caucazul și Armenia. Armenia de vest și Georgia de vest, inclusiv Samtskhe de vest, au căzut otomanilor; Armenia de est, Georgia de est și Samtskhe de est au rămas safavide. Otomanii au luat cea mai mare parte a Irakului, cu Bagdadul, și ieșirea la Golful Persic. Safevizii au păstrat Tabrizul, Azerbaidjanul, Daghestanul. Linia a urcat munții dintre Georgii, a traversat Armenia și a coborât versanții vestici ai Zagrosului până la golf.

Zone-tampon la Erzurum, Șehrizor și Van. Kars, declarat neutru; cetatea, dărâmată. Otomanii au garantat iranienilor trecerea la Mecca și Medina și la locurile șiite din Irakul otoman — Kerbala, Najaf. Safevizii s-au angajat să oprească tabarrâ, blestemul ritual al primilor trei califi, al Aishei și al altor sahaba. Condiția, obișnuită în tratatele otomano-safavide, a fost umilitoare pentru Tahmasp.

Iranica notează că Iranul a recunoscut stăpânirea otomană asupra imperiului său și a promis vecinătate. TDV: esența e scrisoarea sultanului către elci, cu trei puncte — tabarrâ, beii de frontieră nu atacă fără provocare, pelerinii iranieni trec. Recunoașterea de fapt a Basrei, Bagdadului, Șehrizorului, Vanului, Bitlisului, Erzurumului, Karsului și ținutului atabegilor.

Nu e Tratatul de la Zuhab din 1639, care a făcut despărțirea Caucazului și a Mesopotamiei mai durabilă. Coperta e portretul lui Soliman, cercul lui Tizian; miniatura Süleymanname cu primirea elciului e prea îngustă.

Surse: Peace of Amasya; Amasya, Peace of.