La 10 august 1913, la București, delegații Bulgariei, României, Serbiei, Greciei și Muntenegrului au semnat Tratatul de la București. Actul a încheiat al doilea război balcanic și a modificat Tratatul de la Londra, care închisese primul. Imperiul Otoman nu a stat la masă; cu Sofia a semnat separat, mai târziu, Tratatul de la Constantinopol.

Bulgaria, nemulțumită de împărțirea Macedoniei după primul război, atacase foștii aliați în iunie. Armatele sârbe și grecești au răspuns. Otomanii au reluat Adrianopolul. România a intrat din nord și a înaintat, aproape fără rezistență, spre Sofia. Înconjurată, Bulgaria a acceptat armistițiul și negocierile în capitala română.

Titu Maiorescu a prezidat. La masă au fost, printre alții, Eleftherios Venizelos, Nikola Pašić, Dimitar Tonchev, Take Ionescu, Alexandru Marghiloman și Janko Vukotić. Frontierele s-au trasat în comisii, apoi au fost ratificate în adunarea plenară. Marile Puteri nu au revizuit textul.

România a primit Cadrilaterul: Dobrogea de Sud, de la o linie pe Dunăre deasupra Turtucăii până la țărmul Mării Negre, la sud de Ekrene. Circa 6.960 km pătrați, cu Silistra, Turtucaia și Balcic. Bulgaria s-a angajat să nu mai fortifice Rusciuk, Șumla și zona dintre ele, nici un cerc de 20 de kilometri în jurul Balcicului.

Serbia a luat Macedonia Vardarului, inclusiv Ohrid, Bitola, Štip și Kočani, și jumătatea de răsărit a sangeacului Novi Pazar. Teritoriul ei a crescut de la 48.300 la 87.780 km pătrați. Grecia a primit Tesalonic, o mare parte din Epir și Macedonia până dincolo de Kavala; granița cu Bulgaria a fost trasă de la creasta Belasica la gura râului Mesta. Creta i-a fost atribuită definitiv.

Bulgaria a păstrat Pirinul, Strumica, Tracia de Vest și o fâșie de 110 km la Egee, cu portul Dedeagaci. Muntenegru a primit Berane, Peć și Gjakova. Raportul Comisiei Internaționale Carnegie din 1914, care anchetează cauzele și desfășurarea războaielor balcanice, consemnează atât tratatul, cât și atrocitățile din campanii.

Pentru Sofia, Macedonia — scopul declarat al războiului — a rămas în afara granițelor. Pentru București, intervenția din nord a confirmat, pentru câțiva ani, poziția de cea mai puternică armată din Balcani. Conferința nu a atins chestiunea vlahilor din Macedonia; statele vecine au promis totuși, în protocoale anterioare semnării, protecția școlilor și bisericilor lor.

Imagine: E. Patesson, hartă a Peninsulei Balcanice cu granițele de după Tratatul de la București, circa 1914, domeniu public, Wikimedia Commons. Nu este o fotografie a semnării. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Bucharest (1913). Textul tratatului: Report of the International Commission to Inquire into the Causes and Conduct of the Balkan Wars.