La 3 aprilie 1559, la Le Cateau-Cambrésis, plenipotențiarii lui Henric al II-lea, rege prea-creștin al Franței, și ai lui Filip al II-lea, rege catolic al Spaniei, încheie pacea, în prezența Cristinei, ducesă de Lorena, și a fiului ei Charles. De partea franceză: cardinalul Charles de Lorena, arhiepiscop și duce de Reims; Anne, duce de Montmorency, conetabil; Jacques d’Albon, senior de Saint-André, mareșal; Jean de Morvillier, episcop de Orléans; Claude de l’Aubespine, secretar de stat. De partea spaniolă: Fernando Álvarez de Toledo, duce de Alba; Guillaume de Nassau, principe de Orange; Ruy Gómez de Silva, conte de Melito; Antoine Perrenot, episcop de Arras. Regii nu semnează ei înșiși. Data, după Paști. Nu este tratatul anglo-francez din ajun, de la 2 aprilie, asupra Calaisului.

Articolul 1: pace bună, sigură, fermă, confederație și alianță perpetuă, fără a deroga de la tratatele dintre predecesori, afară de ce dispune acesta; ostilitățile încetează; uitarea relelor trecute. Articolul 2: cei doi principi vor procura convocarea și celebrarea unui sfânt conciliu universal, trebuincios reformării și reducerii întregii Biserici creștine la o adevărată unire. Articolul 3: supușii pot merge, rămâne și negocia în țările celuilalt, pe mare și pe uscat, plătind taxele obișnuite. Articolul 4: suspendarea scrisorilor de marcă și a represaliilor, afară de tăgăduire vădită a dreptății. Articolele 5–8: privilegiile Flandrei și Artoisului, și ale francezilor în Țările de Jos, ca înainte de ruptura din 1551; întoarcerea la bunurile imobile, fără fructele din timpul războiului; excepție, fuoruscizii din Napoli, Sicilia și ducatul Milanului.

Articolul 11: Filip dă înapoi lui Henric Saint-Quentin, Le Catelet și Ham, cu tot ce a ocupat pe francezi de la 1551; Henric dă înapoi Thionville, Mariembourg, Yvoy, Damvillers și Montmédy, și tot ce a ocupat pe spanioli; artileria, pulberile, armele și merindele se pot scoate; fortificațiile nu se dărâmă. Articolul 12: locul Thérouanne, ruinat, se întoarce Franței; Henric poate dărâma zidurile Yvoy înainte de restituire; Filip nu va refortifica Yvoy, Henric nu va face fort la Thérouanne. Articolul 15: Hesdin și baliajul rămân regelui catolic, cum le țineau predecesorii înainte de ocuparea de către Francisc I. Articolul 19: Filip reintră în comitatul Charolais, ținut sub suveranitatea regelui Franței.

Articolele 21–22: marchizatul Montferrat, întreg, ducelui de Mantua; iertare locuitorilor, îndeosebi Casal. Articolul 23: Henric părăsește Valence din ducatul Milanului, lui Filip, fără dărâmare, scoțând artileria. Articolul 24: genovezii, primiți în har; restituirea tuturor locurilor ținute de Franța în Corsica, fără dărâmare; negoț reciproc, fără mână armată; iertare celor care au slujit Franța; Genova, ratificare. Articolul 25: Henric își retrage oamenii din Montalcino și din celelalte locuri ale Siennei și Toscanei și se desistează de drepturi; iertare gentilomilor senesi; ducele de Florența, ratificare.

Articolele 26–32: căsătorie, prin procuratori, între Filip și Elisabeth, fiica cea mare a lui Henric; dot 400.000 de écu soleil, în optsprezece luni, la Anvers, câte 80 de groși flamanzi bucata; renunțare la succesiunea părinților, afară de colaterale; arres 133.333 écu și o treime. Articolele 33–34: Emmanuel Philibert de Savoia o ia de soție pe Marguerite de France, ducesă de Berry, unica soră a regelui; dot 300.000 de écu; douaire 30.000 de livre pe an pe Bresse, Bugey și Valromey. La solemnizare, în două luni, cu dispensă papală, i se lasă Savoia, Bresse, Bugey, Valromey, Maurienne, Tarentaise, vicaratul Barcelonnette, Piemont, Asti, Ceva, Oneglia, Galtieri și Nisa dincolo de Var, afară de Turin, Quiers (Cherasco), Pinerolo, Chivasso și Villanova d’Asti, pe care Franța le ține până la judecarea pretențiilor, cel târziu trei ani.

Articolul 39: la consumarea căsătoriei, Filip lasă Savoiei locurile cu garnizoană spaniolă, putând ține, cu consimțământul ducelui, Vercelli și Asti cât Franța ține cele cinci locuri; Savoia, principe neutru și prieten comun. Articolul 43: restituirile Franței, inclusiv Corsica, în două luni de la dată, începând într-o lună; patru ostatici spanioli până atunci; apoi Filip restituie într-o lună. Articolul 44: cuprinși, de partea franceză, printre alții, papa, împăratul, electori, ducii de Saxa, Württemberg, landgraful de Hessa, regele-delfin și regina-delfină ai Scoției, Elisabeta văduva lui Ioan Zápolya, Veneția, cele treisprezece cantoane, Lorena, Ferrara, Mantua, Lucca, episcopii și capitlurile de Metz, Toul și Verdun; de partea spaniolă, printre alții, împăratul, Liège, Cambrai, regina Angliei după capitularea cu Franța și Scoția, Genova, Florența, Parma. Articolul 45: jurământul delfinului, înregistrare la Parlamentul și Camera conturilor din Paris, în trei luni; Filip, în Marele Consiliu și Camerele Țărilor de Jos; în șase luni, fiul său, principele Spaniei. Semnează deputații la Château en Cambrésis.

Un tratat al particularilor, tot atunci: printre altele, reintegrarea principelui de Orange în principatul Orange. Nu este Tratatul de la Vaucelles din 1556 și nu este pacea anglo-franceză din 2 aprilie 1559.

Imagine: tavoletta di Biccherna, pacea dintre Filip al II-lea și Henric al II-lea, 1559, Siena; fotografie Sailko, CC BY 3.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Treaty of Cateau-Cambrésis. Textul tratatului: Wikisource: Traité du Cateau-Cambrésis (France et Espagne), 3 avril 1559.