După Bosworth, Henric al VII-lea a rămas dator Bretaniei, care îl adăpostise în exil, și Franței, care îi finanțase debarcarea. Tratatul de la Redon, din 10 februarie 1489, a trimis 6.000 de englezi sub Lord Daubeney, pe cheltuiala bretonilor, ca să împiedice anexarea ducatului. La Saint-Aubin-du-Cormier, în 1488, bretanii fuseseră deja înfrânți. Francisc al II-lea a murit; fiica sa, Ana, a devenit ducesă la doisprezece ani. În decembrie 1491, căsătoria Anei cu Carol al VIII-lea a închis orice pretenție de independență bretonă. Tratatul de la Medina del Campo, tot din 1489, lega Anglia de Spania.

Carol a găzduit pretendentul yorkist Perkin Warbeck. Ca răspuns, o armată engleză de 26.000 de oameni a debarcat la Calais în octombrie și a asediat Boulogne. Pacea de la Étaples a fost semnată la 3 noiembrie 1492, la castelul din Étaples. Pentru Franța a negociat Philippe de Crèvecœur d’Esquerdes. Carol al VIII-lea s-a angajat să-l expulzeze pe Warbeck și să plătească o indemnizație de 159.000 de lire sterline. Henric a recunoscut drepturile franceze asupra Ducatului Bretaniei. Ratificarea a venit în decembrie.

Trezoreria franceză a preluat și datoriile Bretaniei față de Anglia: 620.000 de coroane de aur, plus o indemnizație de 125.000 de coroane, de plătit în tranșe de 50.000 pe an — un spor de cel puțin 50% la veniturile lui Henric. Abandonarea bretonilor răsturna Redonul, dar ducatul recunoscuse deja suzeranitatea franceză prin căsătoria din 1491. Henric a prezentat acordul ca o demonstrație de forță: o incursiune scurtă, la sfârșit de sezon, l-a silit pe Carol să ceară pacea, ca după Picquigny în 1475.

Pentru Valois, câștigul era strategic. Eliberat de amenințarea engleză, Carol — strănepot al Yolandei de Anjou — și-a putut urma pretențiile angevine asupra Regatului Neapolelui. Warbeck, scos din Franța, a rămas un inamic, dar fără baza de pe Sena. Răsturnarea Redonului a marcat trecerea de la politica plantagenetă de stăpâniri pe continent la o linie mai defensivă, centrată pe Canal.

În iulie 1498, Ludovic al XII-lea a reînnoit tratatul înainte de invazia Italiei din 1499 și a continuat plata anuală. Consilierii lui Henric al VIII-lea l-au reînnoit în 1510. Pacea anglo-franceză deschisă la Étaples a ținut, cu aceste reînnoiri, până în 1513.

Castelul din Étaples, pe estuarul Canche, a fost locul unde cele două coroane au închis episodul breton. Portretul lui Henric atribuit lui Meynnart Wewyck păstrează chipul regelui care a schimbat o alianță ducală pe o rentă franceză și pe alungarea pretendentului.

Surse: Peace of Étaples; Wikipédia, Traité d'Étaples.