După Marengo, Höchstädt și Hohenlinden, Sfântul Imperiu a semnat Lunéville. Napoli, aliat al coaliției a doua prin Maria Carolina de Austria, a rămas descoperit. Joachim Murat a urcat din Statele Papale. Armistițiul de la Foligno, pe 9 februarie 1801, a scos oastea napolitană din Latium, a închis porturile englezilor și otomanilor și a cerut eliberarea prizonierilor, între ei naturalistul Déodat de Dolomieu, luat la întoarcerea din Egipt. Pacea, cu mijlocirea generalului rus Lewaschef, trimis de Pavel I la cererea reginei, s-a semnat la 28 martie 1801, la Florența. Plenipotențiari: Charles-Jean-Marie Alquier, pentru Republica Franceză, și Antonio Micheroux, pentru Ferdinand al IV-lea.

Articolul I: pace între Republică și regele celor Două Sicilii; ostilitățile de uscat și de mare încetează la ratificare. Articolul II: actele contrare cad. Articolul III: porturile napolitane rămân închise navelor britanice și turcești până la pacea acestora cu Franța și până la capătul neînțelegerilor maritime cu Liga Neutralității Armate; rămân deschise rușilor, ligii, Franței și aliaților ei. Dacă regele se teme de răzbunare, Franța și țarul pun oaste. Articolul IV: Ferdinand renunță, pentru sine și urmași, la Porto Longone și la celelalte posesiuni de pe Elba, la Stato dei Presidi și la Principatul Piombino; Franța dispune de ele cum vrea.

Articolul V: se restituie averile luate cetățenilor celeilalte părți. Articolul VI: în trei luni, Napoli plătește 500.000 de franci, despăgubire pentru agenții și civilii francezi. Articolul VII: amnistie pentru iacobinii închiși, exilați sau ascunși, cu averea înapoi. Articolul VIII: operele luate de napolitani din Roma, între ele Athena din Velletri, se întorc Franței. Articolul IX: tratatul e comun republicilor Batavă, Cisalpină și Ligurică. Gărzile franceze, pe cheltuiala napolitană, stau un an la Pescara și în Terra d'Otranto, la Brindisi și Otranto.

Pavel I fusese ucis la Petersburg pe 24 martie, cu patru zile înaintea semnăturii; Napoleon încă îl cruța pe Ferdinand ca să atragă Rusia. Presidii și Piombino au trecut, în parte, către noul Regat al Etruriei, în schimbul Louisianei, după Aranjuez. Elba a fost ocupată în mai; Portoferraio toscan a ținut până în 1802. În mai, Soult a pus vreo 10.000 de oameni la Otranto, Taranto și Brindisi, spre Egipt. După pacea franco-rusă din octombrie, garnizoanele s-au retras vremelnic; s-au întors în 1803, împotriva flotei britanice.

Micheroux a fost disprețuit la Napoli, ca unul care a semnat fără putere; Alquier a fost numit, în aprilie, ambasador. Colletta a scris: pace aspră, dar pace. Coperta e portretul lui Alquier, plenipotențiarul francez, pictat de Jean-Baptiste Wicar. Textul e la Martens, Recueil, ed. a II-a, tom VII, nr. 29.

Surse: Treaty of Florence; Romain Le Boeuf, 1801, 28 mars, Traité de Florence (Martens).