La 30 ianuarie 1648, la Münster, în Westfalia, plenipotențiarii lui Filip al IV-lea al Spaniei și ai Stărilor Generale ale Țărilor de Jos Unite încheie tratatul de pace. De partea spaniolă: Gaspar de Bracamonte y Guzmán, conte de Peñaranda, și Antoine Brun. De partea olandeză, opt: Barthold van Gent (Gelderland), Johan van Matenesse și Adriaan Pauw (Holland), Johan de Knuyt (Zeeland), Godard van Reede de Nederhorst (Utrecht), Frans van Donia (Friesland), Willem Ripperda (Overijssel), Adriaen Clant tot Stedum (Groningen). Textul, olandeză și franceză, patru exemplare. Nu e Instrumentum Pacis Monasteriense al împăratului — acela vine în octombrie. Aici se închide Războiul de optzeci de ani.

Articolul 1: regele recunoaște că Stările Generale și provinciile, cu ținuturile asociate, sunt state, provincii și țări libere și suverane, asupra cărora nu pretinde nimic, nici acum, nici vreodată, pentru sine, urmași și succesori. Pacea e veșnică. Articolul 2: oprirea oricărei ostilități, pe mare, ape și uscat, în toate regatele și stăpânirile, fără deosebire de loc sau persoană. Modelul: Treva de doisprezece ani din 1609, copiată pe zeci de articole.

Articolul 3: fiecare păstrează ce ține. Rămân Stărilor: Meierij van 's-Hertogenbosch, Bergen op Zoom, Breda, Maastricht cu resortul, Grave și ținutul Cuijk, Hulst și Hulster Ambacht, Axele Ambacht, fortificațiile din Ținutul Waas, și celelalte locuri ținute în Brabant, Flandra și aiurea, cu aceleași drepturi de suveranitate ca provinciile Unite. Restul Ținutului Waas, afară de forturi, rămâne regelui. Cele trei cartiere Overmaze — Valkenburg, Dalhem, 's-Hertogenrade — rămân cum sunt; cearta, la camera mixtă. Sudul Țărilor de Jos rămâne spaniol.

Articolul 5: navigația și negoțul în Indiile de Est și de Vest, după patentele Companiei Olandeze a Indiilor de Est și a Indiilor de Vest, inclusiv locurile luate de portughezi de la olandezi după 1641, în Brazilia și aiurea. Spaniolii rămân la navigația pe care o au în Indiile de Est, fără a se întinde; olandezii se țin departe de locurile castiliene de acolo. Articolul 6: în Vest, fiecare evită porturile ținute de celălalt. Articolul 7: pacea în limitele Companiei de Est începe după un an; a celei de Vest, după jumătate de an, dacă vestea n-a ajuns mai devreme.

Articolul 8: supușii nu plătesc mai multe dări decât locuitorii țării; olandezii sunt scutiți de cele douăzeci la sută pe care Spania le-a luat în trevă. Articolul 14: râul Schelde, canalele Sas, Zwijn și celelalte guri de mare rămân închise din partea Stărilor. Articolul 19: slujba publică a religiei, cu cuviință, fără scandal. Articolul 21: o cameră mixtă, număr egal de judecători, pentru dări, contravenții, Overmaze.

Filip ratifică la Madrid pe 1 martie. Stările, la Haga, pe 18 aprilie. Nederhorst de Utrecht refuză pecetea, apoi e silit, pe 30 aprilie. Zeeland nu trimite om la jurământ. Pe 15 mai, în primăria din Münster, solii jură, cu mulțimea la o parte. Gerard ter Borch pictează scena. Stările aprobă strâns pe 5 iunie. Andries Bicker, Pauw, clanul din Amsterdam au împins pacea; opoziția rămâne: Sudul catolic rămâne lui Filip.

Imagine: Gerard ter Borch, jurământul păcii de la Münster, 1648, domeniu public, Rijksmuseum / Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Peace of Münster. Textul tratatului: Traktaat van vrede te Münster, 30 januari 1648.