Carol al VI-lea, împărat al romanilor, și sultanul Ahmed-Khan (Ahmed al III-lea) au încheiat pacea la Passarowitz (Požarevac), în Serbia, la 21 iulie 1718, sub corturi, după conferințe începute la începutul lui mai. Baza: uti possidetis. Durata: douăzeci și patru de ani lunari. Nu e un act tripartit unic: același loc și aceeași zi dau un tratat imperialo-otoman de douăzeci de articole, un tratat venețiano-otoman de douăzeci și șase de articole și un tratat de comerț. Text latin: Dumont, Corps universel diplomatique, vol. VIII, partea I, p. 520; rezumat francez: Testa, Recueil des traités de la Porte ottomane, vol. IX, p. 73. Plenipotențiari imperiali: Damian Hugo, conte de Wirmond (Virmont), consilier intim; Michel de Talman (Talmann), consilier de război. Otomani: Ibrahim-aga, al doilea defterdar; Mohammed-efendi, al treilea defterdar. Mediatori: Robert Sutton, pentru George I al Marii Britanii; Jacob conte Colyer, pentru Statele Generale ale Provinciilor Unite. Veneția: Carlo Ruzzini, cu secretarul Vendramino Bianchi. Ratificare: sultanul la începutul lui august; împăratul la 12 august 1718.

Articolul 1: Moldova și Țara Românească păstrează hotarele vechi pe munți, către Polonia și Transilvania. Partea Țării Românești de dincoace de Aluta (Olt), cu fortăreața Timișoara și dependențele, rămâne împăratului. Malul vestic al Oltului, imperial; malul estic, otoman. Frontiera: Oltul de la ieșirea din Transilvania până la vărsarea în Dunăre, apoi până la vărsarea Timocului, malurile către Orșova. Apele Oltului, comune; vasele de încărcătură germane, din Transilvania pe Dunăre; morile, fără a stânjeni navigația. Boierii refugiați se pot întoarce. Articolul 2: linia, la circa zece ceasuri de la vărsarea Timocului; Isperlek-Bania otomană, Ressova imperială; prin munți către Parackin (imperial) și Rasna (otomană), până la Istolaz, Morava mică, Schahak, Bedka, Zokol, Bellina pe Drin. Belgrad, Parackin, Istolaz, Schahak, Bedka, Bellina, cu teritoriile vechi, rămân împăratului; Zokol și Rasna, otomanului. Timocul, comun. Articolul 3: castelele și palancatele de pe ambele maluri ale Savei, de la Drin până la Una, cu toată Sava, rămân împăratului.

Articolul 4: Jessenawitz, Dubitza, turnuri și insule pe malul estic al Unei, până la teritoriul Vechiului Novi ținut de Poartă, rămân împăratului. Articolul 5: teritoriul Noului Novi, pe malul vestic al Unei, către Croația, restituit împăratului (cedat otomanilor după Carlowitz, la demarcație). Articolul 6: locurile din Croația deținute departe de Sava rămân fiecăruia; comisarii hotărăsc; se pot repara și întări cetățile existente și se pot clădi sate la capătul hotarelor, nu cetăți noi. Articolul 7: comisari experți, în două luni sau mai devreme, plantează borne.

Articolele 8–11 și 14 reiau, cu mici adaosuri, articole din Pacea de la Carlowitz (1699), inclusiv biserici și preoți catolici. Articolul 12: prizonierii din închisorile publice, liberi în 61 de zile; voievodul Nicolae Scarlati, fiii și slujitorii, schimbați în 31 de zile, la hotarul Țării Românești, contra baronilor de Petrasch și de Stein de la Cele Șapte Turnuri. Articolul 13: negoț liber; consuli și tălmaci; privilegii ca ale celorlalte națiuni creștine scutite de tribut; Alger, Tunis, Tripoli și Dulcigno, ținuți de corsărie. Articolul 15: Rákóczi, Bercsényi, Antoine Esterházy, Forgács, Adam Vay, Michel Czaky și ceilalți maghiari revoltați, așezați departe de frontieră.

Articolul 16: Polonia nu e inclusă; pacea ei cu Poarta e socotită inviolabilă; Chotin și alte obiecte, pe calea ambasadelor. Articolul 17: ambasadele, la echinocțiul de iarnă, în martie, nu în iunie ca în 1699. Articolele 18–19, ca 17 și 19 de la Carlowitz. Articolul 20: ca articolul 20 din 1699, cu termenul de 24 de ani lunari. Semnături: Wirmond, Talman; atestare Sutton, Colyer.

Tratatul venețian, nelimitat în timp, confirmă pierderea Moreei, recucerită de otomani în 1715, și a ultimelor puncte din Creta, Egina și Tinos. Veneția păstrează Ionienele, cu Cerigo (Kythira), și pe uscat Butrint, Preveza, Vonitsa; în Dalmația ia Imotski, Strmnica, Cista, Čačvina. Nu e Pacea de la Carlowitz din 1699 și nu e Pacea de la Belgrad din 1739, când otomanii au reluat Belgradul, Serbia de nord, Bosnia de nord și Oltenia. Eugeniu de Savoia a câștigat Petrovaradinul și Belgradul; nu semnează. Coperta e reprezentarea păcii de la Passarowitz.

Surse: Treaty of Passarowitz; Treaty of Peace between the Emperor and Turkey, Dumont / Testa.