În sala Consiliului Aulic al Burgului din Praga, pe 30 mai 1635, solii imperiali Maximilian, conte de Trauttmansdorff, Ferdinand Siegmund Kurz, baron de Senftenau, și doctorul Justus Gebhardt, împreună cu solii saxoni Abraham von Sebottendorf, doctorul David Döring și doctorul Johann Georg Oppel, au întocmit în două exemplare încheierea principală de pace dintre împăratul Ferdinand al II-lea și principele elector Johann Georg I al Saxoniei. La începutul lunii iunie, cei doi principi au dat urkundele și le-au iscălit; solii le-au schimbat pe 15 iunie. Actul are nouăzeci și șase de articole, plus recese pentru treburile proprii ale Saxoniei. Limba este germana.

Pacea de la Praga nu este Edictul Restituției din 6 martie 1629, nici bătălia de la Nördlingen din 5–6 septembrie 1634, nici declarația de război a Franței către Spania din 19 mai 1635, nici Pacea Westfalică din 1648. Nu este nici defenestrarea din 1618, deși locul negocierii este același burg.

Articolele 1–20 așază stadiul de posesie al bunurilor bisericești la 27 noiembrie 1627, pe patruzeci de ani, și suspendă astfel edictul din 1629. Pentru stifturile imediate luate după 1555, data aceasta este norma. O comisie paritară trebuie să înceapă lucrul în zece ani; dacă la capătul celor patruzeci nu este înțelegere, rămâne anul-normal. August de Saxa-Weissenfels primește, pe viață, administrația Arhiepiscopiei Magdeburg (art. 15). Împăratul, ca stăpân de pământ, nu dă libertate de cult nici Boemiei, nici țărilor ereditare habsburgice (art. 25).

Articolele de justiție cer paritate confesională la Camera Imperială de Justiție. Amnistia acoperă pe cei care au luptat împotriva oștilor imperiale, cu excepția urmașilor fostului „rege de iarnă” Frederic al V-lea al Palatinatului. Alianțele dintre stările din Imperiu, sau cu puteri din afară, sunt oprite: Liga Catolică și Liga de la Heilbronn se desfac. Armatele stărilor trebuie, în principiu, să intre în armata Sfântului Imperiu.

Pe 12 iunie 1635, împăratul a dat patentul de publicare: textul se vestește, iar stările au zece zile după publicare să primească pacea și să-și unească trupele cu oastea imperială. Au aderat, printre alții, Brandenburg, Mainz, Köln, Hessa-Darmstadt, Hamburg, Bremen, Frankfurt, Nürnberg, Ulm. Württemberg e scos explicit. Strasbourg nu a aderat. Wilhelm al V-lea de Hessa-Kassel a primit mai întâi pacea, apoi s-a aliat cu Franța și a căzut sub interdict imperial.

Franța alimentează Suedia. Războiul treizeci de ani nu se oprește aici; faza suedezo-franceză e mai grea pentru Imperiu. Pacea de la Praga nu este Westfalia. Multe din regulile ei interne, mai ales anul-normal, vor trece totuși în actele din 1648.

Imagine: Johann Georg I, principe elector al Saxoniei (1585–1656); artist necunoscut, circa 1650, Schloss Bad Homburg, domeniu public, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Peace of Prague (1635). Textul tratatului: TU Darmstadt: Prager Frieden, 30. Mai 1635.