Războiul polono-sovietic din 1919–1921 a rămas în aer după Vistula. Vorbele de pace au început la Minsk, pe 17 august 1920, s-au mutat la Riga pe 21 septembrie. Preliminariile, pe 12 octombrie; armistițiul, pe 18. Delegația polonă, stăpânită de național-democrați, a refuzat o fâșie de vreo 100 de kilometri care ar fi lăsat Minskul de partea Varșoviei: Stanisław Grabski nu voia ca minoritățile să treacă de o treime. Pe partea sovietică, Lenin a poruncit închiderea după Tambov și Kronstadt. Semnarea solemnă a fost la 18 martie 1921, în Pałac Czarnogłowców din Riga, de la 20.30 la 22.10.

A prezidat Jan Dąbski. A citit în polonă primele zece articole; Adolf Joffe, în rusă, următoarele zece; Jurij Kociubiński, în ucraineană, restul. Trei originale, plus protocolul adițional. Pentru Polonia au semnat Dąbski, Stanisław Kauzik, Edward Lechowicz, Henryk Strasburger și Leon Wasilewski. Pentru Rusia sovietică, totodată în numele Belarusului sovietic, și pentru Ucraina sovietică: Joffe, Jakub Hanecki, Emanuel Kwiring, Kociubiński și Leonid Obolenski. Ministrul leton Zigfrīds Meierovics a vorbit la capăt. Seimul a autorizat ratificarea pe 15 aprilie; Józef Piłsudski a ratificat a doua zi; schimbul, la Minsk, pe 30 aprilie, când tratatul a intrat în vigoare.

Articolul I: starea de război încetează. Articolul II recunoaște independența Ucrainei și a Belarusului și trasează frontiera de răsărit a Poloniei. La Polonia rămân Galiția de Răsărit, partea de apus a guberniei Volînia, gubernia Grodno, partea de apus a guberniei Minsk și gubernia Vilnius, fără fâșia de apus ținută de Lituania. Linia cade cu vreo 250 de kilometri la răsărit de linia Curzon. Polonia își lasă pretențiile la hotarul din 1772; recâștigă, în Kresy, ținuturi pierdute la a treia împărțire. Rusia și Ucraina se lasă de pământurile de la apus de linie.

Articolul III lasă litigiul polono-lituanian părților. Articolul V: suveranitate, fără agitație, propagandă sau amestec. Articolele VI–VII: opțiune de cetățenie, limbă, religie, dezvoltare intelectuală a naționalităților. Articolul VIII: nicio despăgubire de război. Articolul XI: înapoierea tezaurelor luate după 1772 — tapiseriile jagellone, Biblioteca Załuski. Articolul XIII: 30 de milioane de ruble aur, în cel mult un an, pentru partea Poloniei în economia imperiului. Articolul XIV: material feroviar de 29 de milioane. Articolul XXIV: relații diplomatice imediat după ratificare. 26 de articole în total.

Tratatul anulează alianța din 1920 cu Republica Populară Ucraineană a lui Symon Petliura. Piłsudski, observator la Riga, a numit actul o lașitate; pe 15 mai 1921 și-a cerut iertare soldaților ucraineni internați la Kalisz. Programul Intermarium, federație condusă de Polonia, cade odată cu Minskul. În Polonia intră milioane de ucraineni și peste un milion de belaruși. Conferința ambasadorilor (Marea Britanie, Franța, Italia, Japonia) a recunoscut frontiera de răsărit pe 15 martie 1923; SUA, în aprilie.

Coperta e delegația polonă la Riga, fotografiată în 1921, cu semnături pe carton: Lechowicz, Strasburger, Kauzik. Scanul celor 26 de articole stă la Archiwum Akt Nowych, în actele lui Dąbski, sygn. 5, și în fondul MSZ, sygn. 6739. Textul polon a fost publicat în Dziennik Ustaw 1921 nr. 49, poz. 300.

Surse: Treaty of Riga; Archiwum Akt Nowych, Treść traktatu.