La Riga, în clădirea Ministerului Afacerilor Externe de pe strada Krišjāņa Valdemāra nr. 3, delegațiile Letoniei și Rusiei Sovietice semnează pacea care închide războiul de independență leton. Textul, lucrat mai întâi la Moscova, este încheiat și pecetluit aici; data instrumentului este 11 august 1920. Actul nu este pacea polono-sovietică de la Riga din 18 martie 1921 și nu este tratatul de la Tartu cu Estonia din 2 februarie 1920.

Pentru Letonia semnează Jānis Vesmanis, Pēteris Berģis, Ansis Buševics, Eduards Kalniņš și Kārlis Pauļuks; pentru RSFS Rusă, Adolf Abramovici Joffe și Iakov Hanecki. Armistițiul din 1 februarie 1920 oprise focul; cele 23 de articole, în letonă și rusă, ambele autentice, așază granița și soarta bunurilor evacuate în războiul mondial.

Articolul 1 stinge starea de război de la data intrării în vigoare. Articolul 2 recunoaște, fără rezervă, independența și suveranitatea statului leton: Rusia renunță de bunăvoie și irevocabil la toate drepturile de suveranitate asupra poporului și teritoriului leton, iar vechea supunere nu naște nicio obligație față de Rusia. Articolul 3 trasează frontiera de la linia estonă, pe Cloubotsa, Opochka, Koukhva și Dvina de Vest până la ferma Chafranovo; trupele se retrag în 14 zile de la ratificare, iar o comisie mixtă pune bornele.

Articolul 4 interzice pe teritoriul fiecăruia armate străine, recrutări împotriva celeilalte părți, guvernări pretinse și tranzitul de material de război. „Divizia vânătorilor letoni” din armata rusă păstrează doar un nume istoric, fără predominantă națională letonă. Articolul 5 renunță reciproc la cheltuielile de război. Articolul 7 repatriază prizonierii care nu slujesc de bunăvoie, printr-o comisie mixtă de câte trei; internații și ostaticii urmează aceeași cale.

Articolul 8 recunoaște cetățenia letonă celor aflați în Letonia la ratificare și refugiaților înregistrați acolo înainte de 1 august 1914; majorii de 18 ani au un an să opteze. Articolul 10 lasă bunul național fiecărui stat și anulează datoriile țăranilor către băncile agrare ruse naționalizate. Articolele 11–14 cer înapoierea arhivelor, muzeelor, clopotelor, valorilor bancare, materialului poștal, de faruri și feroviar, în măsura în care se află la autoritățile ruse.

Articolul 15 dă Letoniei, în două luni de la ratificare, patru milioane de ruble de aur, ca avans pe sumele cuvenite. Articolul 16 scutește Letonia de datoriile imperiale ruse și acordă țăranilor dreptul de a tăia pădure pe o sută de mii de desetine, lângă frontieră, căi ferate și râuri navigabile. Articolul 17 prevede tratate de comerț, tranzit, consulate, poștă și adâncirea Dvinei; până atunci, tratament de națiunea cea mai favorizată și tranzit scutit de vamă.

Articolul 18 cere piloți, faruri, geamanduri și curățarea minelor din Baltică. Articolul 19 reia relațiile diplomatice imediat după ratificare. Articolul 20 amnistiază infracțiunile politice și disciplinare de dinainte, dar exclude complotul din 16 aprilie 1919 și atacul lui Bermondt. Articolul 23 cere ratificarea; schimbul are loc la Moscova.

Adunarea Constituantă letonă ratifică pe 2 septembrie, Comitetul Executiv Central Panrus pe 9 septembrie, iar schimbul documentelor este la Moscova pe 4 octombrie 1920; înregistrarea la Societatea Națiunilor poartă numărul 67, din 16 decembrie. Semnăturile stau pe două exemplare originale, lucrate la Moscova și încheiate la Riga.

Imagine: Ministerul Afacerilor Externe al Letoniei, Riga; Edgars Košovojs, 21 iunie 2012, CC BY-SA 3.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Latvian–Soviet Peace Treaty. Textul tratatului: Miera līgums starp Latviju un Krieviju, Riga, 11 august 1920.