La 25 septembrie 1555, în Augsburg, regele roman Ferdinand a dat, în numele fratelui său, împăratul Carol Quintul, recesul dietei care cuprinde pacea religioasă. Data e scrisă la capăt: al douăzeci și cincilea an de domnie imperială. Dieta fusese chemată mai întâi la Ulm, după pacea de la Passau din 1552, apoi mutată. Nu e Confesiunea de la Augsburg din 1530, nu Interimul din 1548 și nu pacea westfalică din 1648.

Paragraful 14 oprește feudele, asediile, focul și tăierea aprovizionării între stări. Paragraful 15 îl leagă pe împărat, pe rege și pe electori, principi și stări să nu facă război unei stări a Imperiului din pricina Confesiunii de la Augsburg, a doctrinei, religiei și credinței ei, și să nu o silească, împotriva conștiinței, să părăsească uzurile, rânduielile și ceremoniile deja așezate sau care s-ar așeza de-acum în principate, țări și stăpâniri. Unirea creștină rămasă în dispută se caută doar pe căi prietenești, sub pedeapsa pentru încălcarea păcii publice.

Paragraful 16 cere stărilor Confesiunii aceeași răbdare față de stările vechii religii: credință, uzuri, moșii, rente, dobânzi și dijme rămân neatinsă. Paragraful 17 taie restul: toți cei care nu țin de una din cele două religii numite nu sunt cuprinși în pace, ci cu totul excluși. Calvinismul, zwinglianismul și anabaptismul nu primesc astfel acoperire; formula latinească „cuius regio, eius religio” nu apare în reces, ci e un nume de mai târziu, din 1586.

Paragraful 18, rezervarea ecleziastică, e scrisă de Ferdinand cu împuternicirea imperială, pentru că stările nu s-au înțeles. Dacă un arhiepiscop, episcop, prelat sau alt titular spiritual părăsește vechea religie, părăsește de îndată scaunul, beneficiile și veniturile, fără atingerea onoarei; capitolul alege un urmaș al vechii religii. Totul rămâne supus unei restaurări creștine viitoare. Paragraful 19 lasă mănăstirile și bunurile bisericești deja luate, dacă nu erau ale subiecților imperiali direcți sau încă în mâna clerului la Passau, și oprește Camera imperială să primească procese pe aceste bunuri.

Paragraful 20 suspendă jurisdicția spirituală împotriva adepților Confesiunii, până la o pace religioasă finală, fără a tăia rentele și dijmele capitolelor. Paragraful 23 oprește o stare să atragă supușii alteia la religia sa. Paragraful 24 dă dreptul de a pleca, cu soție și copii, după vânzarea bunurilor și plata unei sume rezonabile pentru eliberarea din servitute și dările restante; slujbele de onoare nu se despăgubesc. Paragraful 26 îi cuprinde pe cavalerii liberi nemijlociți. Paragraful 27 lasă, în multe orașe libere și imperiale, ambele religii acolo unde se practicau de mai multă vreme, fără ca una să o desființeze pe cealaltă.

Paragraful 25 spune că pacea ține până la o restaurare creștină, prietenească și finală, prin conciliu general, conciliu național, colocvii sau dietă; dacă unirea nu vine, articolele rămân totuși în vigoare. Declaratio Ferdinandei, care scutea cavaleri și unele orașe de uniformitate religioasă, a fost ținută aproape douăzeci de ani în afara textului public. Nu e pacea de la Passau din 1552 și nu Edictul de restituție din 1629.

Prima ediție a recesului de la Augsburg, Mainz. Imagine: Wikimedia Commons, domeniu public.

Pentru context: Peace of Augsburg. Textul: The Religious Peace of Augsburg (September 25, 1555).