Pactul de asistență mutuală dintre Republica Letonă și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a fost semnat la Moscova, pe 5 octombrie 1939, de ministrul leton al Afacerilor Externe Vilhelms Munters și de comisarul poporului sovietic pentru Afacerile Externe Veaceslav Molotov. Textele rus și leton sunt originale în două exemplare. Nu e pactul analog cu Estonia, nici cel cu Lituania, nici Tratatul de pace din 11 august 1920 sau Tratatul de neagresiune din 5 februarie 1932, pe care preambulul le recunoaște ca temelie a relațiilor.

Preambulul invocă recunoașterea existenței politice independente și a neamestecului în treburile interne, precum și necesitatea de a preciza condițiile în care e asigurată securitatea reciprocă. Articolul I: părțile se angajează să-și acorde asistență de orice fel, inclusiv militară, în caz de agresiune directă sau de amenințare de agresiune din partea unei mari puteri europene împotriva frontierelor maritime ale părților în Marea Baltică, împotriva frontierelor terestre prin teritoriul republicilor estonă sau lituaniană, și împotriva bazelor prevăzute la articolul III. Articolul II: Uniunea Sovietică se angajează să sprijine armata letonă, în condiții avantajoase, cu armament și alt material de război; clauza rămâne cadru, nu un catalog de livrări.

Articolul III: Letonia acordă Uniunii Sovietice dreptul de a avea, în orașele Liepāja (Libau) și Ventspils (Windau), baze navale și un număr de aerodromuri, luate în arendă la o chirie rezonabilă; amplasamentele exacte urmează unui acord special. Pentru apărarea strâmtorii Irbe, Uniunea Sovietică primește, în aceleași condiții, dreptul de a construi o bază de artilerie de coastă pe litoralul dintre Ventspils și Pitrags. Pentru apărarea acestor puncte, poate întreține, pe cheltuiala sa, în zonele alocate, o cantitate strict limitată de forțe terestre și aeriene, al cărei maximum e stabilit prin acord special. Articolul nu e un itinerar de dislocare.

Articolul IV: părțile se angajează să nu încheie alianțe și să nu participe la coaliții îndreptate împotriva celeilalte. Articolul V: punerea în aplicare a pactului nu poate aduce atingere drepturilor suverane, în special structurii politice, sistemelor economic și social și măsurilor militare; zonele alocate bazelor și aerodromurilor rămân teritoriu leton. Un protocol confidențial din aceeași zi, anexă a pactului, a precizat, tot cadru, garnizoanele de război pe siturile arendate și o comisie mixtă paritară; nu e un plafon operațional publicat în Recueil.

Articolul VI: pactul intră în vigoare la data schimbului instrumentelor de ratificare, care are loc la Riga în cel mult șase zile de la semnare. Durata e de zece ani; dacă niciuna dintre părți nu denunță pactul cu un an înainte de expirare, el se prelungește automat încă zece ani. Spre deosebire de pactul eston, prelungirea tacită e tot de zece ani, nu de cinci.

Schimbul de ratificări a avut loc la Riga; pactul a fost înregistrat în Recueil des Traités al Ligii Națiunilor, volumul 198. În iunie 1940 Uniunea Sovietică a acuzat Letonia de încălcarea pactului și a cerut un guvern nou și intrarea unui număr nelimitat de trupe; ocupația și anexarea ulterioare țin de istoria de după text, nu de clauzele semnate. Coperta arată Marele Palat al Kremlinului, locul semnării, nu o sală anume.

Au semnat Munters și Molotov, în prezența, potrivit fotografiei de epocă, a lui Stalin, a ambasadorului leton Fricis Kociņš și a adjunctului sovietic Vladimir Potiomkin. Finlanda a fost invitată în aceeași perioadă la negocieri similare, care nu s-au încheiat cu un pact.

Surse consultate: Soviet–Latvian Mutual Assistance Treaty; reeditarea LNTS, Pact of Mutual Assistance between Latvia and the USSR.