Tratatul de neagresiune și de reglementare pașnică a diferendelor dintre Estonia și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a fost semnat la Moscova, pe 4 mai 1932. Texte autentice: estonă și rusă, două exemplare. Semnatari: Julius Seljamaa, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Estoniei pe lângă URSS, și Maxim Litvinov, comisar al poporului pentru afaceri externe. Nu transcriem formula DONE. Nu e Pactul de neagresiune germano-sovietic din 1939.

Preambulul pornește de la Tratatul de pace de la Tartu, din 2 februarie 1920, ca temelie nestrămutată a relațiilor, de la dorința de a întări raporturile prietenești și de a contribui la menținerea păcii universale, și de la Pactul de renunțare la război semnat la Paris, pe 27 august 1928. Părțile declară că nicio obligație internațională anterioară nu e incompatibilă cu dezvoltarea pașnică a relațiilor lor și cu prezentul tratat.

Articolul 1: fiecare parte garantează celeilalte inviolabilitatea frontierelor existente, astfel cum sunt definite de tratatul de pace din 1920, și se angajează să se abțină de la orice act de agresiune sau măsură violentă îndreptată împotriva integrității și inviolabilității teritoriului sau a independenței politice a celeilalte, fie separat, fie împreună cu alte puteri, cu sau fără declarație de război. Articolul 2: nicio parte nu ia parte la acorduri politice vădit agresive împotriva celeilalte, nici la coaliții de aceeași natură al căror obiect e un boicot economic sau financiar. Nu transcriem un catalog de operațiuni.

Articolul 3: obligațiile anterioare rămân, în măsura în care nu conțin elemente de agresiune în sensul tratatului. Articolul 4: diferendele nerezolvate pe cale diplomatică obișnuită, într-un termen rezonabil, se supun concilierii într-o comisie mixtă, a cărei alcătuire, atribuții și procedură urmau să fie fixate printr-o convenție separată, încheiată în cel mai scurt timp și intrată în vigoare odată cu tratatul. Convenția de conciliere a fost semnată tot la Moscova, pe 16 iunie 1932, tot de Seljamaa și de B. Stomoniakov, și e parte integrantă a tratatului.

Articolul 5: ratificarea în cel mai scurt timp; instrumentele se schimbă la Tallinn în patruzeci și cinci de zile de la ratificarea de către ambele părți. Articolul 6: intrare în vigoare la schimbul instrumentelor, pentru trei ani. Denunțare cu preaviz de șase luni înainte de expirare sau, fără preaviz, dacă cealaltă parte comite o agresiune împotriva unui stat terț. Dacă nu e denunțat, se prelungește tacit câte doi ani. Wiki: ratificare estonă pe 29 iulie, sovietică pe 5 august; schimb pe 18 august. Înregistrare la Liga Națiunilor pe 26 august, volumul 131, nr. 3020.

Tratatul a fost prelungit, potrivit aceleiași surse, până la 31 decembrie 1945 printr-un act din 4 aprilie 1934 și reafirmat pe 28 septembrie 1939. Nu transcriem evenimentele din iunie 1940. Convenția de conciliere se consideră ratificată odată cu tratatul și rămâne în vigoare cât acesta.

Coperta: Castelul Toompea din Tallinn, locul prevăzut pentru schimbul ratificărilor; nu pretindem sala de la Moscova. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: Soviet–Estonian Non-Aggression Pact; League of Nations Treaty Series, Vol. CXXXI, No. 3020.