La 16 decembrie 1966, la New York, Adunarea Generală a adoptat, prin rezoluția 2200 A (XXI), Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, în plenul 1496, cu votul 104–0–0. Nu a fost semnat în acea zi. Articolul 48: deschis semnării membrilor ONU, membrilor instituțiilor specializate, părților la Statutul CIJ și statelor invitate de Adunare; supus ratificării; depozitar Secretarul general. Deschiderea semnării: 19 decembrie 1966, tot la New York. Cinci texte autentice: chinez, englez, francez, rus și spaniol (articolul 53). Înregistrare: UNTS 14668, vol. 999, p. 171.

Articolul 1: toate popoarele au dreptul la autodeterminare. Articolul 2(1): fiecare Parte respectă și asigură drepturile recunoscute tuturor persoanelor de pe teritoriul său și supuse jurisdicției sale, fără deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie, origine, avere, naștere sau alt statut. Articolul 2(3): remediu efectiv. Articolul 3: drepturi egale ale bărbaților și femeilor. Articolul 4: derogare în stare de urgență publică care amenință viața națiunii, proclamată oficial, strict necesară; fără discriminare pe rasă, culoare, sex, limbă, religie sau origine socială. Articolul 4(2): nu se derogează de la articolele 6, 7, 8(1)–(2), 11, 15, 16 și 18.

Articolul 6(1): dreptul inerent la viață, protejat prin lege; nimeni nu e lipsit de viață în mod arbitrar. Articolul 7: nimeni nu va fi supus torturii ori pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante. Articolul 9: libertatea și siguranța persoanei; nimeni nu e arestat sau deținut în mod arbitrar. Articolul 14: egalitate în fața tribunalelor; proces public și echitabil. Articolul 18: libertatea de gândire, conștiință și religie. Articolul 19: libertatea de opinie și de exprimare. Articolul 25: drepturi de participare politică. Articolul 26: egalitate în fața legii. Articolul 27: drepturile minorităților etnice, religioase sau lingvistice. E un catalog de obligații de drept, nu un ghid de încălcare.

Articolul 28: se înființează Comitetul pentru drepturile omului, optsprezece membri, aleși în capacitate personală. Articolul 40: rapoarte ale Părților. Articolul 41: declarații de competență pentru comunicări de stat, cu forță separată (28 martie 1979). Protocolul facultativ din aceeași rezoluție e un instrument separat, deschis tot pe 19 decembrie.

Articolul 49(1): produce efecte la trei luni de la depunerea celui de-al treizeci și cincilea instrument de ratificare sau aderare. Forța: 23 martie 1976, în afara articolului 41. Articolul 50: se aplică tuturor părților statelor federale. Articolul 51: amendamente, cu conferință dacă o treime dintre Părți o cer, apoi aprobarea Adunării și acceptarea de două treimi. ICESCR, adoptat în aceeași rezoluție, e un pact separat.

Sala Adunării Generale, sediul ONU, New York, locul adoptării, nu o sală de semnare. Wikimedia Commons, licență liberă.

Pentru context: International Covenant on Civil and Political Rights. Textul: International Covenant on Civil and Political Rights.