Pe 16 decembrie 1966, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, reunită la New York, adoptă prin rezoluția 2200 A (XXI) Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Același act cuprinde și Pactul privind drepturile civile și politice și Protocolul facultativ la acesta. Pactul este deschis semnării la New York pe 19 decembrie 1966. Textele autentice sunt chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola. Depozitarul este secretarul general.

Articolul 1 recunoaște dreptul popoarelor la autodeterminare, inclusiv de a-și stabili liber statutul politic și de a-și urmări dezvoltarea economică, socială și culturală, și de a dispune liber de bogățiile și resursele naturale, fără a lipsi un popor de mijloacele de subzistență. Statele responsabile de teritorii neautonome și de teritorii sub tutelă promovează realizarea acestui drept.

Articolul 2 cere fiecărui stat parte să ia măsuri, individual și prin asistență și cooperare internațională, mai ales economică și tehnică, până la maximumul resurselor disponibile, pentru realizarea progresivă a drepturilor recunoscute, prin toate mijloacele potrivite, inclusiv măsuri legislative. Drepturile se recunosc fără discriminare după rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau de altă natură, origine națională sau socială, avere, naștere sau alt statut. Țările în curs de dezvoltare pot decide în ce măsură garantează persoanelor care nu sunt naționali drepturile economice recunoscute, ținând seama de drepturile omului și de economia națională. Articolul 3 asigură dreptul egal al bărbaților și al femeilor. Articolul 4 permite limitări numai prin lege, compatibile cu natura acestor drepturi și numai pentru bunăstarea generală într-o societate democratică.

Articolul 6 recunoaște dreptul la muncă, adică posibilitatea de a-și câștiga existența printr-o muncă liber aleasă sau acceptată, cu orientare, formare tehnică și profesională și politici de ocupare. Articolul 7 cere condiții de muncă drepte și prielnice: salariu echitabil și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, o viață decentă pentru lucrător și familie, siguranță și igienă, promovare egală după vechime și competență, odihnă, limitarea timpului de muncă și concediu plătit. Articolul 8 recunoaște dreptul de a forma și de a se înscrie în sindicate, dreptul sindicatelor de a funcționa liber și dreptul la grevă, exercitat conform legilor țării; se admit restricții legale pentru forțele armate, poliție și administrația statului. Articolul 9 recunoaște dreptul la securitate socială, inclusiv asigurări sociale.

Articolul 10 cere cea mai largă protecție și asistență familiei, căsătorie liber consimțită, concediu plătit sau prestații adecvate de securitate socială pentru mame înainte și după naștere, și măsuri speciale pentru copii și adolescenți, inclusiv o vârstă minimă de muncă. Articolul 11 recunoaște dreptul la un nivel de trai adecvat, inclusiv hrană, îmbrăcăminte și locuință, și la îmbunătățirea continuă a condițiilor de viață, precum și dreptul de a fi la adăpost de foame. Articolul 12 recunoaște dreptul la cel mai înalt nivel de sănătate fizică și mintală care poate fi atins, cu măsuri pentru mortalitatea infantilă, igiena mediului și a muncii, epidemiile și accesul la asistență medicală. Articolul 13 recunoaște dreptul la educație, îndreptată spre dezvoltarea deplină a personalității umane; învățământul primar este obligatoriu și gratuit pentru toți, cel secundar general accesibil, cu introducerea progresivă a gratuității, cel superior accesibil în funcție de capacitate, tot cu gratuitate progresivă. Articolul 14 cere, în doi ani, un plan pentru învățământul primar obligatoriu și gratuit, acolo unde acesta nu există. Articolul 15 recunoaște dreptul de a lua parte la viața culturală, de a se bucura de progresul științific și de a beneficia de protecția intereselor morale și materiale care rezultă din producțiile științifice, literare sau artistice.

Articolele 16–25 prevăd rapoarte către secretarul general, transmise Consiliului Economic și Social, privind măsurile adoptate și progresele înregistrate. Articolul 26 prevede că pactul este deschis semnării de către membrii ONU, de membrii instituțiilor specializate, de părțile la Statutul Curții Internaționale de Justiție și de statele invitate de Adunarea Generală. Articolul 27 prevede că pactul intră în vigoare la trei luni după depunerea celui de-al treizeci și cincilea instrument de ratificare sau de aderare. Aceste condiții s-au împlinit ulterior; pactul a intrat în vigoare pe 3 ianuarie 1976. Articolul 28 se aplică tuturor părților unui stat federal, fără limitări sau excepții. Articolul 29 reglementează amendamentele. Articolul 31 prevede depunerea textelor la arhivele ONU.

Nu este Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat în aceeași rezoluție. Nu este Protocolul facultativ la Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale, din 10 decembrie 2008, care permite comunicări individuale.

Imagine: Sala Adunării Generale a ONU, sesiunea Comisiei privind statutul femeii; Silje Bergum Kinsten, 22 februarie 2011; CC BY 2.5 dk, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights. Textul tratatului: Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, New York, 16 decembrie 1966.