Sicard, principe al neamului longobard, a făgăduit pace adevărată pe uscat și pe mare lui Ioan, ales al sfintei biserici napolitane, lui Andrei, magister militum, poporului ducatului de Napoli, Sorrento, Amalfi și celorlalte castele ținute de ei. Pactul e datat în a patra zi a lunii iulie, indicația a 14-a, adică 4 iulie 836, pe cinci ani împliniți. Titlul ediției MGH: Sicardi principis pactio cum Neapolitanis in quinquennium facta. Textul ne-a ajuns incomplet, din manuscrisul 4 de la Cava dei Tirreni.

După moartea lui Sico, în septembrie 832, napolitanii opriseră tributul și reluaseră ofensiva: Liburia, Sarno, Forchia. Sicard, principe din octombrie 832, a răspuns în 835; Andrea al II-lea a chemat atunci milices musulmane. Tregua din iulie a restabilit census-ul obișnuit pe toți cei cinci ani. Situația, în text, e favorabilă Benevento: Nola, ținut napolitan, avea deja gastald longobard.

Cap. 3: napolitanii să nu cumpere un longobard și să nu-l vândă peste mare. Cap. 4: tertiatorii vânduți de un longobard să nu fie puși pe corabie, nici vânduți trans mare. Negustorii din ambele părți pot să-și facă negotium-ul fără sechestru. Navigația pe râurile ținutului capuan — Patria, Volturno, Minturno — e deschisă negustorilor, solilor și milites. Dacă luntrea se strică, principele renunță la lex naufragii: marfa se întoarce stăpânului.

Cap. 8: cine are pricină merge o dată și a doua oară cu scrisoare de la principe sau judecător; dacă nu primește dreptate, poate lua gaj în cetate, apoi în afara ei, asupra longobarzilor, inquilinilor sau oricărei persoane. Cap. 14: tertiatorilor nu li se pun sarcini noi de la res publica, în afara obiceiului vechi: responsaticum, angariae, calcarias, pensii și un exenium pe an către duce. Multe capitole s-au păstrat doar cu titlul; mai multe privesc tot tertiatorii din Liburia.

Longobarzii se angajează să prevină și să anunțe atacurile, să nu sprijine agresorii și să nu facă rechiziții; același lucru, simetric, pentru partea napolitană. Regulile ocrotesc oamenii liberi refugiați în Benevento, exercitales longobarzi și milites napolitani. Nu e Pactum Warmundi din 1123, nu sunt pactiones de Liburia ale lui Arechi al II-lea și nu e diviziunea ducatului din 851 dintre Radelchis și Siconulf.

Cei cinci ani nu s-au ținut. Între 836 și 838 Sicard a rupt tregua: asediu la Sorrento și Amalfi, scoase de sub Napoli. Amalfi a fost luată pe mare. La moartea principelui, orașul a scăpat de longobarzi, dar nu s-a întors sub Napoli. Sicard a atras amalfitani la Salerno și le-a dat pământuri la Vietri.

Conjurația de la curte l-a ucis între iulie și august 839. Tezaurarul Radelchis s-a proclamat principe; fratele Siconulf, tonsurat și ținut la Taranto, a fost scos și proclamat la Salerno. A urmat războiul de zece ani și despărțirea principatului. Coperta e Santa Sofia din Benevento, biserica princiară longobardă, înzestrată și de Sicard.

Surse: Pactum Sicardi; MGH Leges IV, Sicardi principis pactio cum Neapolitanis (pp. 216–221).