Protocoalele pentru reconstrucția Austriei au fost semnate la Geneva, pe 4 octombrie 1922, de către guvernul federal austriac și guvernele britanic, francez, italian și cehoslovac, sub egida Ligii Națiunilor. Textul francez al protocoalelor și al anexelor este autentic. Originalul unic se depune la Secretariatul Ligii, care îl înregistrează fără întârziere. Nu e Protocolul austriac din 1932 privind un nou împrumut pe douăzeci de ani.

Protocolul nr. I e o declarație politică. Guvernele britanic, francez, italian și cehoslovac se angajează să respecte independența politică, integritatea teritorială și suveranitatea Austriei, să nu caute avantaje economice sau financiare exclusive care să o compromită și să se abțină de la acte contrare convențiilor de reconstrucție sau garanțiilor creditorilor. La nevoie, apelează la Consiliul Ligii, potrivit Pactului, și se conformează deciziilor lui. Austria, de cealaltă parte, se angajează, în temeiul articolului 88 din Tratatul de la Saint-Germain, să nu-și înstrăineze independența și să nu încheie angajamente care să o compromită; păstrează libertatea tarifelor vamale și a acordurilor comerciale, cu condiția să nu acorde unui stat un regim special care să amenințe această independență. Protocolul rămâne deschis semnării altor state.

Protocolul nr. II organizează asistența financiară. Articolul 1: Austria poate emite, sub garanția convenției, titluri necesare pentru a procura o sumă efectivă de cel mult 650 de milioane de coroane aur, scutite de impozite austriece. Articolele 2–4: cheltuielile de emisiune se adaugă capitalului; serviciul anuității e asigurat din veniturile afectate potrivit Protocolului nr. III; produsul împrumutului nu se întrebuințează decât cu autorizarea Comisarului general numit de Consiliul Ligii. Articolul 5: cele patru guverne se angajează să ceară parlamentelor autorizarea de a garanta serviciul anuității până la 84 la sută, sub rezerva ratificării austriece a Protocolului nr. III.

Articolele 6–9 instituie un Comitet de control al statelor garante, cu voturi proporționale cu cota garantată; condițiile împrumutului, prețul de emisiune și anuitatea îi sunt supuse spre aprobare, la fel orice împrumut austriac în afara programului din Protocolul nr. III. Articolele 10–13: comitetul poate cere dări de seamă asupra veniturilor afectate, cere venituri suplimentare dacă randamentul e insuficient și comunică numai cu Comisarul general; deciziile se iau cu majoritate absolută, două treimi pentru articolele 7 și 8. Articolele 14–15: în caz de abuz sau de neînțelegere asupra interpretării, Consiliul Ligii decide. Anexele A și B și nota explicativă împart garanția și avansurile deja făcute; rămân cadru, nu un calculator de cote.

Protocolul nr. III e declarația austriacă. Guvernul va cere Parlamentului ratificarea Protocolului nr. I; în cel mult o lună, împreună cu Comisarul general sau cu o delegație provizorie a Consiliului, va întocmi un program de reforme pe etape, menit să restabilească echilibrul bugetar permanent în doi ani, fără noi împrumuturi în afara programului și fără inflație monetară ulterioară, potrivit statutelor viitoarei Bănci de emisiune. Va depune imediat un proiect de lege care, pe doi ani, dă guvernului de la putere autoritatea de a lua măsurile din program fără o nouă încuviințare parlamentară. Acceptă numirea de către Consiliu a unui Comisar general, responsabil față de Consiliu, cu reședința la Viena; el supraveghează executarea programului, prezintă rapoarte lunare și autorizează dispunerea de fondurile din împrumuturi. Austria poate ataca un abuz al Comisarului la Consiliu; funcțiile încetează când Consiliul constată stabilitatea financiară.

Punctul 5 afectează împrumutului încasările brute ale vămilor și ale monopolului tutunului și, dacă e nevoie, alte active stabilite cu Comisarul; randamentul se varsă într-un cont special controlat de el. Punctul 6: nicio concesiune care să compromită programul; Austria renunță la dreptul de a emite hârtie-monedă în afara programului; Banca de emisiune trebuie să fie autonomă față de guvern. Punctul 7 cere menținerea ordinii publice. Punctul 8: obligațiile privitoare la Comisar și la reforme după 1 ianuarie 1923 rămân condiționate până la confirmarea parlamentară a garanțiilor celor patru; Austria se angajează totuși imediat să reducă deficitul, să depună legea de împuternicire și să aplice primele măsuri. Punctul 9: interpretarea e a Consiliului Ligii.

Au semnat, pentru cele patru puteri și pentru Austria, Balfour, Hanotaux, Imperiali, Pospíšil și cancelarul Seipel. Spania a aderat ulterior la Protocolul nr. I. Coperta arată Palatul Wilson de la Geneva, sediul Ligii în anii douăzeci, nu o sală de semnare.

Surse consultate: Protocol for the reconstruction of Austria; textul oficial al Ligii, The Restoration of Austria (C.716.M.428.1922.X).