Pe 13 decembrie 2006, la New York, Adunarea Generală a Națiunilor Unite adoptă, prin rezoluția 61/106, Protocolul facultativ la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Are 18 articole. Textele autentice sunt araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola. Depozitarul este secretarul general. Nu este convenția însăși, adoptată tot atunci, în anexa I a aceleiași rezoluții; protocolul figurează în anexa II. Este deschis semnării ulterior, la sediul ONU, pe 30 martie 2007.

Articolul 1 recunoaște competența Comitetului pentru drepturile persoanelor cu dizabilități de a primi și de a examina comunicări din partea sau în numele unor persoane sau grupuri aflate sub jurisdicția statului parte, care pretind că sunt victime ale încălcării convenției. Comunicarea nu este primită dacă privește un stat parte la convenție care nu este parte la protocol.

Articolul 2 declară inadmisibilă comunicarea anonimă, abuzivă sau incompatibilă cu convenția, pe aceeași chestiune deja examinată de comitet sau aflată în altă procedură, dacă nu s-au epuizat căile interne de atac, dacă este vădit neîntemeiată sau insuficient susținută, ori dacă faptele sunt anterioare intrării în vigoare a protocolului pentru statul vizat, în afară de cazul în care continuă după acea dată. Epuizarea căilor interne nu se cere când aplicarea lor se prelungește nejustificat sau este puțin probabil să aducă o reparație efectivă.

Articolul 3 cere ca, în termen de șase luni, statul să transmită lămuriri scrise și, dacă există, măsura de reparație. Articolul 4 permite comitetului să ceară măsuri provizorii, ca să evite un prejudiciu ireparabil; cererea nu prejudecă admisibilitatea sau fondul. Articolul 5 prevede ședințe închise; după examinare, comitetul transmite sugestii și recomandări statului și petentului.

Articolul 6 prevede o anchetă confidențială, dacă există informații de încredere despre încălcări grave sau sistematice ale drepturilor din convenție. Comitetul poate desemna unul sau mai mulți membri să ancheteze; vizita pe teritoriu se face cu consimțământul statului. Statul transmite observații în șase luni. Articolul 7 permite comitetului să ceară detalii în raportul prevăzut de articolul 35 al convenției. Articolul 8 permite fiecărui stat, la semnare, ratificare sau aderare, să declare că nu recunoaște competența din articolele 6 și 7.

Articolul 13 prevede că protocolul, sub rezerva intrării în vigoare a convenției, intră în vigoare în a treizecea zi după depunerea celui de-al zecelea instrument de ratificare sau aderare. Aceste condiții s-au împlinit ulterior; protocolul a intrat în vigoare odată cu convenția, pe 3 mai 2008. Articolul 14 interzice rezervele incompatibile cu obiectul și scopul protocolului. Articolul 16 prevede denunțarea prin notificare scrisă; denunțarea capătă efect după un an de la primirea ei de către secretarul general. Articolul 17 cere ca textul să fie disponibil în formate accesibile.

Nu este Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități ca instrument de fond, deși a fost adoptată în aceeași zi. Nu este Protocolul facultativ la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și nu este Protocolul facultativ la Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei.

Imagine: Sala Adunării Generale a ONU, New York; Mojnsen, 20 februarie 2024; CC BY-SA 4.0, Wikimedia Commons. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Optional Protocol to the Convention on the Rights of Persons with Disabilities. Textul tratatului: Protocolul facultativ la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, New York, 13 decembrie 2006.