La Corfu, pe 17 mai 1914 (5 mai după calendarul iulian), Comisia Internațională de Control a semnat, împreună cu delegații Epirului de Nord, protocolul care recunoaște autonomia celor două ținuturi meridionale — Korița (Korçë) și Arghirocastro (Gjirokastër) — sub suveranitatea principelui Wilhelm de Wied. Pentru comisie au semnat plenipotențiarul britanic Lamb, consulii generali Wiggel, Kral, Kraszewski, Petroff și Lauro, viceconsulul Sachtein și, ca reprezentant special al Albaniei, Mehdi Frashëri. Pentru guvernul provizoriu al Epirului de Nord au semnat Gheorghios Hristakis-Zografos și Alexandros Karapanos, cu rezerva încuviințării alegătorilor lor.

Protocolul de la Florența din 17 decembrie 1913 dăduse ținutul Albaniei. Pe 28 februarie 1914, la Arghirocastro, autonomiștii au proclamat Republica Autonomă a Epirului de Nord. Actul de la Corfu nu este acea proclamare, nici Conferința de la Londra care a întemeiat principatul, nici anularea din 1921 a Conferinței Ambasadorilor.

Prefața comisiei spune că, spre a evita reluarea ostilităților, textul este rodul discuțiilor cu delegații epirote și urmează să fie înaintat Puterilor pe care le reprezintă și guvernului albanez. Articolul întâi încredințează comisiei punerea în aplicare: ea organizează administrația, justiția și finanțele; guvernul albanez, de comun acord cu comisia, numește și destituie guvernatorii și funcționarii superiori, ținând seama de ponderea numerică a fiecărei comunități religioase. Articolul al doilea: membrii aleși ai consiliilor administrative sunt de trei ori mai mulți decât cei de drept.

Articolul al cincilea înființează o jandarmerie locală din elemente ale diferitelor culte, proporțional; nu poate servi în afara celor două ținuturi decât pe o perioadă determinată, din necesitate recunoscută de comisie. Unitatea jandarmeriei albaneze, stabilită la Londra, rămâne neatinsă; ofițerii olandezi încep imediat recrutarea. Articolul al șaselea interzice, în afară de război sau răscoală, aducerea de trupe neautohtone. Articolul al optulea: în școlile comunităților ortodoxe predarea se face în greacă; în primele trei clase de primară se adaugă albaneza; învățătura religioasă rămâne exclusiv greacă. Articolul al nouălea pune greaca și albaneza pe picior de egalitate în fața tuturor autorităților, inclusiv a instanțelor.

Articolul al șaptelea recunoaște comunitățile ortodoxe ca persoane juridice, cu averea lor și cu ierarhia de până atunci, până la o înțelegere între guvernul albanez și Patriarhia Ecumenică. Articolul 10: comisia ia în stăpânire ținuturile în numele guvernului albanez; până la formarea jandarmeriei locale, ofițerii olandezi, cu elemente din loc, păzesc ordinea. Dispozițiile se aplică și ținutului Korița, ocupat militar de guvernul albanez. Articolul 12 dă amnistie deplină epirotelor pentru faptele de dinaintea ocupării. Articolul 13: Puterile care au garantat Albania la Londra garantează și acest protocol.

Articolul 14 înaintează Puterilor cererile Himarei: căpitan străin pe zece ani, optsprezece sate, steag propriu lângă cel albanez. Delegații epirote au mai cerut ca jandarmeria locală să nu iasă nicicând din cele două ținuturi și ca, un deceniu, guvernatorii să fie străini dintr-un stat neutru sau creștini ortodocși. Adunarea de la Delvinë a primit protocolul după îndemnul lui Eleftherios Venizelos; reprezentanții Himarei l-au socotit insuficient. Puterile au încuviințat rezultatul pe 1 iunie; guvernul albanez, pe 23 iunie.

Termenii nu au fost aplicați deplin: după izbucnirea războiului, principele a părăsit Albania în septembrie 1914, iar armata greacă a reintrat în octombrie. Protocolul de la Corfu nu este acea reocupare și nu este cedarea definitivă a ținutului Albaniei, hotărâtă de Conferința Ambasadorilor în 1921, când actul a fost anulat.

Imagine: membrii Comisiei Internaționale de Control la negocierile cu delegații epirote, 1914; domeniu public, Wikimedia Commons / Nationaal Archief. Decupată la 16:9.

Sursă consultată: Protocol of Corfu. Textul tratatului: Dispozițiile Protocolului de la Corfu, 5/17 mai 1914.