Protocolul de pace, prietenie și cooperare și Actul adițional dintre Republica Columbia și Republica Peru au fost semnate la Rio de Janeiro, pe 24 mai 1934, de plenipotențiarii Roberto Urdaneta Arbeláez, Guillermo Valencia și Luis Cano pentru Columbia și Víctor M. Maúrtua, Víctor Andrés Belaúnde și Alberto Ulloa pentru Peru, sub președinția lui Afrânio de Melo Franco, în două exemplare. Nu e Tratatul Salomón–Lozano din 24 martie 1922, pe care îl reafirmă, nu e înțelegerea de la Geneva din 25 mai 1933, pe care o execută, și nu e Protocolul de la Rio din 1942 dintre Peru și Ecuador.

Preambulul afirmă datoria de a proscribe războiul, de a soluționa diferendele politic sau juridic și de a preveni conflictele, mai ales între statele comunității americane. Articolul 1: Peru deplânge evenimentele de după 1 septembrie 1932, care au tulburat relațiile cu Columbia; cele două republici restabilesc relațiile și acreditează simultan legațiile de la Bogotá și Lima. Articolul 2: tratatul de frontieră din 1922, ratificat la 23 ianuarie 1928, rămâne un legământ juridic și nu poate fi modificat decât prin consimțământ reciproc sau prin decizia justiției internaționale, în termenii articolului 7.

Articolul 3: negocierile continuă pe cale diplomatică normală, după principiile protocolului. Articolul 4: în bazinele Amazonului și Putumayo, părțile adoptă acorduri speciale privind vămile, comerțul, libera navigație, protecția locuitorilor, tranzitul și poliția de frontieră, la nivel de cadru; nu transcriem un regulament vamal sau de pază. Articolul 5 prevede studiul unui acord de demilitarizare a frontierei, potrivit nevoilor normale de securitate, printr-o comisie tehnică mixtă; nu e un protocol militar.

Articolul 6 înființează o comisie de trei membri, numiți de Peru, Columbia și Brazilia, cu președinte brazilian, pentru patru ani, cu sediul în regiunea frontieră; nu are puteri de poliție, administrative sau judecătorești. Neînțelegerile nerezolvate de guverne în nouăzeci de zile pot fi decise de comisie, cu apel în treizeci de zile la Curtea Permanentă de Justiție Internațională. Articolul 7: părțile se obligă să nu recurgă la război și nici, direct sau indirect, la forță; dacă diplomația eșuează, oricare poate sesiza Curtea, fără ca rezervele la clauza facultativă să-i limiteze competența.

Articolul 8: protocolul și acordurile din articolul 4 se supun ratificării legislative, fără a împiedica aplicarea imediată a măsurilor care, după dreptul constituțional al fiecăreia, nu depind de acea aprobare. Articolul 9: schimbul instrumentelor de ratificare, împreună cu actul adițional, trebuia făcut cât mai curând, înainte de 31 decembrie al anului în curs. Actul adițional, parte indivizibilă, reglementează libertatea de navigație și de tranzit fluvial, un regim vamal special și, la nivel de principiu, protecția locuitorilor, inclusiv a triburilor indigene; nu transcriem clauze de muncă, de colonizare sau de supraveghere sanitară ca manual.

Coperta: Palácio Itamaraty din Rio de Janeiro, sediul de atunci al diplomației braziliene; nu pretindem sala semnării. Wikimedia Commons, licență liberă.

Surse consultate: Rio Protocol (1934); Protocol of Peace, Friendship and Cooperation and Additional Act (FRUS 1934, vol. IV, doc. 463).